[Din 31-12-2006] Calator pe axa Bucuresti-Seattle
N-am intentionat niciodata sa plec din Romania. Pana cand am plecat.
Desi aveam nationalitate germana si unii colegi ma vedeau ca si emigrat dupa '89, nu am intentionat niciodata sa plec definitiv din tara. Pe principiul "mai bine la tine-n sat fruntas", intotdeauna am preferat sa incerc sa ma realizez acolo unde sunt, sa consider o mutare doar dupa ce nu mai am cum sa "cresc" in locul respectiv.
Revolutia m-a prins in anul intai de facultate, la mate-info in Bucuresti. In anii imediat urmatori a inceput "furia burselor". Atat studenti cat si profesori se repezeau pe bursele "venite" prin diferite programe europene: Tempus, Erasmus, sau pe burse in State. De neexplicat pentru unii, nu am aplicat niciodata la vreo bursa "afara", si nu ii intelegeam pe colegii care-si dedicau cea mai mare parte a energiei unor incercari disperate de a "pleca".
Dupa ce am terminat facultatea, am "ramas" in facultate ca asistent, apoi m-am inscris la doctorat. In paralel, mi-am inceput activitatea de programator, lucrand, pe rand, la mai multe firme mici din Bucuresti. In timpul doctoratului, ii priveam cu compasiune pe colegii exaltati ca au "prins" o bursa afara. Stiam de la un coleg plecat in state cat de insuficiente erau acele burse - in jur de $15k pe an, din care trebuiau platite o gramada de taxe.
Am dus in acei ani o viata trepidanta, insa placuta. Dupa cativa ani de ucenicie in firmele altora, in 1997 am incercat, impreuna cu un fost student, sa ne facem propria firma - numele urma sa fie "Active Labs". Aveam deja un client german care sa ne furnizeze proiecte asa ca viitorul parea luminos. Firma n-a mers; am facut ceva bani lucrand pentru partenerul german, insa hatisul birocratic, fiscal ne-a depasit. Dupa cateva luni, am abandonat ideea si m-am angajat pentru o vreme ca si consultant la Finsiel Romania - desi munca nu era extrem de pasionanta, cei aproape $1k/luna (suma mare pe atunci) imi asigurau un oarecare grad de bunastare.
Cateva luni mai tarziu, am revenit la pornirile antreprenoriale, si am inregistrat la registrul comertului firma "SoftExpert SRL". Cum internetul devenea, treptat, omniprezent si in Romania, am inregistrat imediat domeniile softexpert.ro si softexpert.net (.com era deja luat). Demersurile au durat cateva luni de zile, si pe cand firma era gata, s-au petrecut doua lucruri: mi-a fost furata bicicleta (inca nu-mi pot stapani rasul cand scriu asta) si mi-a fost oferita oportunitatea de a intervieva pentru Microsoft. Cele doua evenimente, combinate, au dus la plecarea mea din tara.
Indiferent cat de irational ar parea, furtul bicicletei a fost "cireasa de pe prajitura" care m-a convins sa plec. Fiind primavara, imi cumparasem o bicicleta rutiera - un Peugeot "ultimul racnet", cu care ma deplasam prin Bucuresti. Desi traficul rutier era mai bland decat acum, bicicleta tot imi permitea sa circul prin centru mult mai repede decat cu orice alt mijloc de transport. Intr-o buna zi, intrand intr-o alimentara de pe mijlocul lui Magheru (parca "Unic"?) sa-mi iau un iaurt, am lasat bicicleta langa usa, in interior. Probabil ca am pierdut-o din priviri mai putin de un minut. Cand m-am intors disparuse. La iesirea din magazin, doua organe de politie discutau despre vrute si nevrute. Le-am povestit, plin de speranta patania, m-au trimis la alti doi politisti aflati la 100m mai incolo, care m-au trimis la ultimul etaj al sectiei din Romana, unde am stat la vreo doua cozi, dat ceva declaratii, dupa care un tablagiu s-a indurat si mi-a spus "nu pierde vremea pe aici, probabil ca maine dimineata o gasesti in talcioc, de vanzare."
Uitandu-ma inapoi, mi-e greu sa inteleg cum o singura dupa-amiaza (oarecum frustranta, e drept) pierduta intre Magheru si sediul din Romana m-a influentat atat de mult. Probabil ca indolenta celor ce erau pusi sa vegheze la linistea noastra, combinata cu o stare de lehamite care parca plutea in aer - cumulate cu dezamagirea creata de faptul ca dupa doi ani de regim Constantinescu schimbarea intarzia sa apara - m-au determinat sa-mi construiesc viitorul in alta parte.
Am plecat fara sa ma uit inapoi - si nici nu am revenit pentru mai bine de doi ani. Cand am venit in 2001 de Craciun - exact acum 5 ani, readaptarea a fost un proces interesant. Au fost cateva zile in care parca traiam in alta lume. Mizeria de pe strazi, indolenta vanzatoarelor, traficul haotic, ineficienta tuturor celor cu care intram in contact ma faceau sa doresc sa plec cat mai repede inapoi. Camerele din apartamentul parintilor mi se pareau acum extrem de mici, paturile-joase, covoarele persane parca erau prea tari, televizorul (de 54) era doar cat monitorul de la calculatorul meu din Seattle, iar monitorul de la computerul pe care candva lucrasem mi se parea acum piesa de muzeu. Am vrut sa downloadez ultimul service pack + update-uri, insa dupa cateva minute am realizat ca sunt pe modem: timpul de transfer estimat era de ordinul zilelor. Noaptea trebuia sa ma acopar cu plapuma, cand ieseam in oras trebuia sa ma imbrac gros, masinile erau ridicol de mici, iar blocurile insalubre parca stateau sa cada.
Nu m-as mai fi saturat insa sa stau cu ai mei, sa povestim cate in luna si in stele, sa mananc din bunatatile cu care mama ma indopa ora de ora. Mancarea mamei era extrem de gustoasa, painea incredibila, beam cu nesat apa Dorna, iar din piata imi cumparam covrigi calzi, Mentosane si ciocolata Rom. In total, in 3 saptamani am pus 8Kg - de care nu am scapat in totalitate nici astazi, in ciuda antrenamentelor fizice [update dec 2008: intre timp am slabit 20 kg - yay!].
In primele zile stateam in nestire in fata televizorului, urmarind talkshow-uri. Eram uimit sa vad ca mai nimic nu se schimbase: acelasi Tuca, Moisescu,... Gheorge se mutase de la radio la tv, emisiunile erau ceva mai colorate (si uneori deocheate), iar totul inspira viata -incomparabil cu monotonia de pe posturile americane.
Un an mai tarziu, cand am revenit din nou in primavara lui 2003, schimbarile erau evidente - multe in bine, altele in mai putin bine. Aparusera magazine in care erau acceptate carti de credit, iar vanzatoarele roiau in jurul cumparatorilor. Proportia dintre Dacii si "straine" pe strazi se inversase, iar prin centru Bucurestiului aparusera mai multe cladiri de birouri in care angajatii la "multinationale" traiau si lucrau la standardele de aici din America. In entertainment devenisera celebre o multime de nume noi, precum Voltaj, iar programele TV erau din ce in ce mai americanizate. Programe noi, precum BigBrother convietuiau cu mai vechile Surprize, surprize intr-un kitch completat de un nou stil muzical: manelele.
Am trecut prin tara de atunci de mai multe ori, ultima data in aprilie 2006, si de fiecare data schimbarile in bine in sfera economicului - si nu numai - sunt din ce in ce mai evidente. Creditele ipotecare permit acum tinerilor absolventi cu potential (si un loc de munca pe masura potentialului) sa-si cumpere un apartament fara a astepta ani si ani sa stranga bani. Pe langa restaurantele de fite apar din ce in ce mai multe restaurante "de mijloc", unde nou aparuta clasa de mijloc isi ia cina, masa de pranz, si mai nou micul dejun. La marginea oraselor mari se construiesc cartiere rezidentiale, fara buticul din colt sau case de schimb valutar, asemanatoare cartierelor de aici din Seattle. Preturile se apropie si ele de cele de aici, in contextul in care salariile mai au inca mult pana sa se apropie. In cultura ii avem in continuare pe Liiceanu, Plesu, Patapievici, langa care au aparut nume mai noi precum Cartarescu. Posturile TV au o grila care imita din ce in ce mai mult grilele posturilor americane, presedintele Basescu denunta comunismul bazandu-si discursul pe raportul comisiei Tismaneanu, Vadim si Nastase sunt inca in libertate, iar Becali casiga procente peste procente in sondaje, demonstrand ca Brucan a fost un optimist.
E greu de spus daca (si cand) ma voi reintoarce "definitiv" in tara. Am plecat din Romania in primul rand datorita oportunitatii (unice la vremea aceea) de dezvoltare profesionala la o companie de talia Microsoft - iar starea socio-politica din tara nu a facut decat sa ma ajute in luarea deciziei de a pleca.
Acum, in contextul integrarii Romaniei in Europa, si in general al globalizarii societatii, devine din ce in ce mai putin important unde locuiesti. Am putea spune ca exista o mica Romanie in Seattle, la fel in New York, Paris sau Roma. Judecand dupa conditiile socio-economice din Romania de astazi, inca nutresc convingerea ca deocamdata pot fi mai util societatii globale ramanand aici unde sunt - si nu stiu daca asta se va schimba in urmatorii 5 sau 10 ani.
Ca roman prin sange, educatie si cultura, cred insa in puterea acestui popor de a crea o civilizatie deasupra balcanismului sud-est european, care sa atraga inapoi valorile ce au ales sa contribuie pentru moment la cladirea unor societati si economii occidentale.
Desi aveam nationalitate germana si unii colegi ma vedeau ca si emigrat dupa '89, nu am intentionat niciodata sa plec definitiv din tara. Pe principiul "mai bine la tine-n sat fruntas", intotdeauna am preferat sa incerc sa ma realizez acolo unde sunt, sa consider o mutare doar dupa ce nu mai am cum sa "cresc" in locul respectiv.
Revolutia m-a prins in anul intai de facultate, la mate-info in Bucuresti. In anii imediat urmatori a inceput "furia burselor". Atat studenti cat si profesori se repezeau pe bursele "venite" prin diferite programe europene: Tempus, Erasmus, sau pe burse in State. De neexplicat pentru unii, nu am aplicat niciodata la vreo bursa "afara", si nu ii intelegeam pe colegii care-si dedicau cea mai mare parte a energiei unor incercari disperate de a "pleca".
Dupa ce am terminat facultatea, am "ramas" in facultate ca asistent, apoi m-am inscris la doctorat. In paralel, mi-am inceput activitatea de programator, lucrand, pe rand, la mai multe firme mici din Bucuresti. In timpul doctoratului, ii priveam cu compasiune pe colegii exaltati ca au "prins" o bursa afara. Stiam de la un coleg plecat in state cat de insuficiente erau acele burse - in jur de $15k pe an, din care trebuiau platite o gramada de taxe.
Am dus in acei ani o viata trepidanta, insa placuta. Dupa cativa ani de ucenicie in firmele altora, in 1997 am incercat, impreuna cu un fost student, sa ne facem propria firma - numele urma sa fie "Active Labs". Aveam deja un client german care sa ne furnizeze proiecte asa ca viitorul parea luminos. Firma n-a mers; am facut ceva bani lucrand pentru partenerul german, insa hatisul birocratic, fiscal ne-a depasit. Dupa cateva luni, am abandonat ideea si m-am angajat pentru o vreme ca si consultant la Finsiel Romania - desi munca nu era extrem de pasionanta, cei aproape $1k/luna (suma mare pe atunci) imi asigurau un oarecare grad de bunastare.
Cateva luni mai tarziu, am revenit la pornirile antreprenoriale, si am inregistrat la registrul comertului firma "SoftExpert SRL". Cum internetul devenea, treptat, omniprezent si in Romania, am inregistrat imediat domeniile softexpert.ro si softexpert.net (.com era deja luat). Demersurile au durat cateva luni de zile, si pe cand firma era gata, s-au petrecut doua lucruri: mi-a fost furata bicicleta (inca nu-mi pot stapani rasul cand scriu asta) si mi-a fost oferita oportunitatea de a intervieva pentru Microsoft. Cele doua evenimente, combinate, au dus la plecarea mea din tara.
Indiferent cat de irational ar parea, furtul bicicletei a fost "cireasa de pe prajitura" care m-a convins sa plec. Fiind primavara, imi cumparasem o bicicleta rutiera - un Peugeot "ultimul racnet", cu care ma deplasam prin Bucuresti. Desi traficul rutier era mai bland decat acum, bicicleta tot imi permitea sa circul prin centru mult mai repede decat cu orice alt mijloc de transport. Intr-o buna zi, intrand intr-o alimentara de pe mijlocul lui Magheru (parca "Unic"?) sa-mi iau un iaurt, am lasat bicicleta langa usa, in interior. Probabil ca am pierdut-o din priviri mai putin de un minut. Cand m-am intors disparuse. La iesirea din magazin, doua organe de politie discutau despre vrute si nevrute. Le-am povestit, plin de speranta patania, m-au trimis la alti doi politisti aflati la 100m mai incolo, care m-au trimis la ultimul etaj al sectiei din Romana, unde am stat la vreo doua cozi, dat ceva declaratii, dupa care un tablagiu s-a indurat si mi-a spus "nu pierde vremea pe aici, probabil ca maine dimineata o gasesti in talcioc, de vanzare."
Uitandu-ma inapoi, mi-e greu sa inteleg cum o singura dupa-amiaza (oarecum frustranta, e drept) pierduta intre Magheru si sediul din Romana m-a influentat atat de mult. Probabil ca indolenta celor ce erau pusi sa vegheze la linistea noastra, combinata cu o stare de lehamite care parca plutea in aer - cumulate cu dezamagirea creata de faptul ca dupa doi ani de regim Constantinescu schimbarea intarzia sa apara - m-au determinat sa-mi construiesc viitorul in alta parte.
Am plecat fara sa ma uit inapoi - si nici nu am revenit pentru mai bine de doi ani. Cand am venit in 2001 de Craciun - exact acum 5 ani, readaptarea a fost un proces interesant. Au fost cateva zile in care parca traiam in alta lume. Mizeria de pe strazi, indolenta vanzatoarelor, traficul haotic, ineficienta tuturor celor cu care intram in contact ma faceau sa doresc sa plec cat mai repede inapoi. Camerele din apartamentul parintilor mi se pareau acum extrem de mici, paturile-joase, covoarele persane parca erau prea tari, televizorul (de 54) era doar cat monitorul de la calculatorul meu din Seattle, iar monitorul de la computerul pe care candva lucrasem mi se parea acum piesa de muzeu. Am vrut sa downloadez ultimul service pack + update-uri, insa dupa cateva minute am realizat ca sunt pe modem: timpul de transfer estimat era de ordinul zilelor. Noaptea trebuia sa ma acopar cu plapuma, cand ieseam in oras trebuia sa ma imbrac gros, masinile erau ridicol de mici, iar blocurile insalubre parca stateau sa cada.
Nu m-as mai fi saturat insa sa stau cu ai mei, sa povestim cate in luna si in stele, sa mananc din bunatatile cu care mama ma indopa ora de ora. Mancarea mamei era extrem de gustoasa, painea incredibila, beam cu nesat apa Dorna, iar din piata imi cumparam covrigi calzi, Mentosane si ciocolata Rom. In total, in 3 saptamani am pus 8Kg - de care nu am scapat in totalitate nici astazi, in ciuda antrenamentelor fizice [update dec 2008: intre timp am slabit 20 kg - yay!].
In primele zile stateam in nestire in fata televizorului, urmarind talkshow-uri. Eram uimit sa vad ca mai nimic nu se schimbase: acelasi Tuca, Moisescu,... Gheorge se mutase de la radio la tv, emisiunile erau ceva mai colorate (si uneori deocheate), iar totul inspira viata -incomparabil cu monotonia de pe posturile americane.
Un an mai tarziu, cand am revenit din nou in primavara lui 2003, schimbarile erau evidente - multe in bine, altele in mai putin bine. Aparusera magazine in care erau acceptate carti de credit, iar vanzatoarele roiau in jurul cumparatorilor. Proportia dintre Dacii si "straine" pe strazi se inversase, iar prin centru Bucurestiului aparusera mai multe cladiri de birouri in care angajatii la "multinationale" traiau si lucrau la standardele de aici din America. In entertainment devenisera celebre o multime de nume noi, precum Voltaj, iar programele TV erau din ce in ce mai americanizate. Programe noi, precum BigBrother convietuiau cu mai vechile Surprize, surprize intr-un kitch completat de un nou stil muzical: manelele.
Am trecut prin tara de atunci de mai multe ori, ultima data in aprilie 2006, si de fiecare data schimbarile in bine in sfera economicului - si nu numai - sunt din ce in ce mai evidente. Creditele ipotecare permit acum tinerilor absolventi cu potential (si un loc de munca pe masura potentialului) sa-si cumpere un apartament fara a astepta ani si ani sa stranga bani. Pe langa restaurantele de fite apar din ce in ce mai multe restaurante "de mijloc", unde nou aparuta clasa de mijloc isi ia cina, masa de pranz, si mai nou micul dejun. La marginea oraselor mari se construiesc cartiere rezidentiale, fara buticul din colt sau case de schimb valutar, asemanatoare cartierelor de aici din Seattle. Preturile se apropie si ele de cele de aici, in contextul in care salariile mai au inca mult pana sa se apropie. In cultura ii avem in continuare pe Liiceanu, Plesu, Patapievici, langa care au aparut nume mai noi precum Cartarescu. Posturile TV au o grila care imita din ce in ce mai mult grilele posturilor americane, presedintele Basescu denunta comunismul bazandu-si discursul pe raportul comisiei Tismaneanu, Vadim si Nastase sunt inca in libertate, iar Becali casiga procente peste procente in sondaje, demonstrand ca Brucan a fost un optimist.
E greu de spus daca (si cand) ma voi reintoarce "definitiv" in tara. Am plecat din Romania in primul rand datorita oportunitatii (unice la vremea aceea) de dezvoltare profesionala la o companie de talia Microsoft - iar starea socio-politica din tara nu a facut decat sa ma ajute in luarea deciziei de a pleca.
Acum, in contextul integrarii Romaniei in Europa, si in general al globalizarii societatii, devine din ce in ce mai putin important unde locuiesti. Am putea spune ca exista o mica Romanie in Seattle, la fel in New York, Paris sau Roma. Judecand dupa conditiile socio-economice din Romania de astazi, inca nutresc convingerea ca deocamdata pot fi mai util societatii globale ramanand aici unde sunt - si nu stiu daca asta se va schimba in urmatorii 5 sau 10 ani.
Ca roman prin sange, educatie si cultura, cred insa in puterea acestui popor de a crea o civilizatie deasupra balcanismului sud-est european, care sa atraga inapoi valorile ce au ales sa contribuie pentru moment la cladirea unor societati si economii occidentale.
Tag Technorati: capsulaTimpului.
____
Textul de mai sus a fost postat initial in decembrie 2006. Il repostez acum, in speranta ca voi raspunde astfel la o parte din intrebarile primite in ultima vreme.
Labels: CapsulaTimpului, Microsoft, panseuri, Personal, Seattle
| Tweet this! | Permalink 
RSS 
Email
salut! intamplare, numele meu este tot eduard. citind aceste randuri mi-am dat seama ca ele reflecta ceea ce eu gandeam dar nu as fii reusit sa traduc aceste ganduri in cuvinte asa cum tu ai facut. ai descris in totalitate realitatea romaneasca. din cate vad tu ai reusit in viata, dar sa stii ca sunt alte mii de tineri care nu au reusit acest lucru. au picat cu cateva sutimi la facultate(eu de ex.) si ar vrea sa plece, ar vrea sa munceasca, ar vrea sa se realizeze, dar cu studii medii, este greu. as vrea sa ne dai un sfat ca unul care consider ca tu ai o anumita experienta de viata. personal consider ca romania nu va avea nimic de oferit tinerilor cu studii medii in urmatorii 50 de ani. pt noi nu prea sunt disponibile decat marile santiere de constructii din occident, munca la negru. si o intrebare: cum poate un tanar cu studii medii sa ajunga in state? multumesc!
Posted by
eduard |
January 01, 2007 11:39 AM
Este cel mai bun post din Capsula Timpului de pana acum. Ai reusit sa transmiti foarte sintetic, subiectiv dar si echilibrat, societatea romaneasca. Desigur, vazuta prin ochii tai.
Felicitari!
Posted by
Florin Grozea (Hi-Q) |
January 01, 2007 5:02 PM
Multumesc pentru aprecieri, Florin.
Ar fi fost mult mai multe de spus legat de acest subiect, insa am incercat sa sintetizez intr-un post doar cateva din trairile / impresiile mele din ultimii 8 ani. Prin urmare, unele imagini, nume, intamplari nu sunt neaparat cele mai semnificative pentru ce-am vazut in perioada respectiva, ci sunt doar primele care mi-au venit in minte. In particular, vorbind de lumea showbiz-ului, imi dau seama ca voi fi nedreptatit multe nume de valoare (printre care si hi-q), lucru pentru care imi cer scuze anticipat.
In final, pentru ca veni vorba de hi-q, nu pot sa nu mentionez ca unele din piesele voastre (Un Minut este prima care imi vine in minte) sunt de multi ani in topul playlist-ului meu de muzica romaneasca - felicitari, si la mai multe hituri!
Posted by
Eduard |
January 01, 2007 11:56 PM
Eduard, postul e superb! Esti sigur ca nu ti-ai gresit vocatia?
Posted by
Marius |
January 02, 2007 11:43 AM
Eduard, ce culoare avea bicicleta? Tin minte ca prin 1998 am furat cateva biciclete pe Magheru, o fi fost si a ta printre ele? Daca da, iti dai seama ca am contribuit si eu la succesul tau? Da-mi un email sa discutam cum ma poti recompensa pentru asta.
Posted by
The Tief |
January 02, 2007 2:20 PM
Ok, mi-am dat seama ca am uitat sa pun :-) la comentariul de mai sus. Era o gluma, fireste :-)
Felicitari pentru articol, este o contributie excelenta la Capsula Timpului!
Posted by
The Tief |
January 02, 2007 2:31 PM
Excelenta redare a acestei imagini! Imi place si faptul ca vad unde te-a dus pe tine drumul unor decizii pe care le-as lua si eu.
Nu numai pentru entry-ul acesta, dar si pentru tot ceea ce am mai "rasfoit" pe site, te voi citi si de acum incolo :)
Numai bine, succese, si la multi ani!
Posted by
Andrei C. |
January 03, 2007 2:27 PM
Multumesc pentru aprecieri, Andrei. La multi ani si tie, si fie ca tot ce-ti doresti sa se indeplineasca!
Posted by
Eduard |
January 03, 2007 3:44 PM
this is great! and very well written! din pacate pentru Romania, o multime de tineri inteligenti au luat decizia sa paraseasca tara chiar daca nu si-au dorit niciodata sa plece.
Posted by
delia |
January 08, 2007 4:09 PM
Salut Eduard,
si la multi ani. Uite o poveste alternativa, de la un coleg de generatie :).
Pentru mine plecarea mea (1994) n-a venit deloc prea devreme. Am dus, in cei cinci ani de facultate
o existenta oarecum paralela, in care cu oamenii care m-au influentat (Solomon Marcus, Cristian Calude, Gheorghe Paun) am colaborat mai curand neoficial, facultatea nu a ajutat cu mai nimic, dimpotriva (ii stiam dinainte de a ajunge la unibuc).
Imi era clar ca ce se facea (si se face in continuare) in .ro in domeniul informatica teoretica era departe de a fi actual. Asa ca pentru mine 1994 a fost momentul potrivit (nu stiu, si eu paream "obsedat" de asta ? :)).
Spre deosebire (poate) de tine, eu cred ca e bine sa incerci sa iti
masori fortele "in lume", nu
in "satul tau", poate cat mai devreme.
Nu e un lucru pentru oricine.
E probabil un truism faptul ca o plecare de genul asta te confrunta cu anumite limite personale. Ca se recomanda sa fie facuta cu o situatie personala/familiala suficient de clara/stabila. Sa fii impacat cu faptul ca "satul tau" in care erai fruntas s-a transformat deodata in satul global :). Si cu posibilitatea ratarii (asta in cazul in care n-ai venit in State just for the money).
Nu e cazul meu, cred. E drept, puteam face mai mult profesional (viata personala m-a tras in urma), dar nu ma simt un invins. Pozitia mea de acum, permanenta (daca as dori-o), e in cercetare. In cei treisprezece ani de America am facut cateva lucruri de care sunt multumit (nu e cazul sa ma laud cu ele pe bloguri :)). Am crescut (profesional) imens, sper ca o voi face si de-acum incolo :)). Si cu toate astea ma pregatesc sa fac "pasul inapoi" (spre .ro).
Reintoarcerea, cum spui si tu, incepe sa NU mai fie o optiune dramatica. Nu ma impiedica nimeni, daca doresc, sa continui sa ascult Hinder si Nickelback :), sa vad (pe internet) C-SPAN2 si
ResearchChannel, sa ascult NPR si
(in curand) New Mexico music :)).
Probleme sunt (evident) multe, dat
directia e (cred) clara. "Satul global" functioneaza in ambele directii si (daca poti face abstractie de "zgomotul de fond" din societatea romanesca) pe unii s-ar putea chiar sa-i ajute :).
Ca si plecarea revenirea e, cred, o optiune strict individuala. E un pas pe care unii nu-l vor mai face vreodata, altii l-au facut deja
(Sergiu Moroianu, Florin Nichita, Cezar Joita, dintre absolventii de matematica la UNIBUC, Marius Minea - un informatician timisorean cu studii la Carnegie Mellon si postdoc la Berkeley),
altii il fac acum :)). Nu cred ca exista un "moment optim" pentru revenire. Dar cred ca vor fi din ce in ce mai multi oameni care vor
face pasul asta in anii ce vin.
Numai bine,
Gabi Istrate
(inca) Los Alamos National Laboratory
http:/www.ad-astra.ro/gistrate
Posted by
Anonymous |
January 14, 2007 11:47 PM
Hey, ce surpriza :-) Thanks for stopping by, Gabi! Ai un punct de vedere foarte valid: recitind postul, am realizat ca am omis sa mentionez ca printre valurile de bursieri din anii '90 se afla si o categorie aparte, de studenti extrem de valorosi care au plecat la burse pentru ca in domeniul lor existau mult mai multe posibilitati de studiu "afara" decat in tara - categorie din care, pe langa numele pe care le-ai amintit, faci parte si tu. (*)
Dupa cum stii insa, astfel de valori sunt mai curand exceptia – majoritatea aplicau la burse mai curand ca sa plece din tara – interesant este ca unii au si "prins" astfel de burse, desi nu prea au stiut ce sa faca cu ele mai apoi...
(*) pentru cei care nu-l cunosc, Gabriel Istrate este unul din cei mai buni matematicieni ai generatiei sale - actualmente cercetator la unul din cele mai mari laboaratoare de cercetare din SUA - Los Alamos National Laboratory (locul unde, printre altele, a fost creata prima bomba atomica din lume). L-am cunoscut pe Gabi la olimpiada nationala de mate din '88 - pe cand ne-a "suflat de sub nas" premiul I, fiind singurul care a rezolvat cea mai dificila problema din concurs. In continuare, Gabi si-a confirmat talentul si daruirea - atat in cei 5 ani de facultate, cat si dupa aceea.
Posted by
Eduard |
January 15, 2007 11:14 PM
"Creditele ipotecare permit acum tinerilor absolventi cu potential (si un loc de munca pe masura potentialului) sa-si cumpere un apartament fara a astepta ani si ani sa stranga bani."
no offence, dar cand te-ai uitat ultima data la stiri ?
stiu ca postarea e din 31 dec 2006, still, la ora aia aveam dosarul de emigrare depus deja de cel putin 1 an
de fapt, nu ai detaliat ce inseamna "tanar absolvent cu potential", deci ai o portita de scapare
referitor la viitorul rromaniei, esti cel putin un visator, asta ca sa nu zic altceva
semnat : un tanar absolvent fara potential in rromania, dar cu potential in canada (cel putin asa m-au bulshitat niste emploieri)
Posted by
canadianu' |
February 08, 2008 2:32 AM
cel mai bun post de pana acum, din cat am citit! daca faza cu freetarzii m-a infuriat, de data asta jos palaria, ai surprins aproape exact situatia.. cam asta e realitatea, intre timp s-au mai si imbunatatit chestii, dar altele stau inca foarte rau. multa bafta acolo!
Posted by
E-nigma |
November 25, 2008 11:47 AM
Am trait in statele unite, m-am intors in romania. Noi, romanii avem un viciu in a ne autoflagela si a zice cat de incompetenti ineficienti si idioti suntem. Nu e deloc asa. Am fost scarbit de putoarea strazilor (centrale) in san francisco, infestate cu homelessi, mancarea absolut 100% infecta din california si de galagia, intunericul, traficul infernal, indieni nespalati dar tupeisti si plin de complexe mascate din New York. Am trait intr-o tara pe care o idolatrizam si am vazut autostrazi varza in New Jersey, un pod care sta sa cada mancat e rugina (in New York - brooklyin bridge) iar sub el mugea cardul de masini vechi abandonate. Mizerie? Putin spus. Sunt Timisorean, nu stiu cum e in bucuresti dar aici simti intr-adevar civilizatie, implicarea societatii (deh nu e de alta Ciuhandu la al 4lea mandat). Am oferte zilnice sa merg inapoi in state. Mai incerc Florida apoi o las balta. O Florida infestata de no habla ingles people, femei usuratice la tot pasul, fitosenia si aroganta copiiilor de bani gata jucandu-se cu banii taticului...
Posted by
Anonymous |
December 28, 2008 10:27 PM
Salut Eduard,
N-am ramas deloc surprins de re-post-ul de mai sus. Este povestea multor tineri printre care pot spune ca ma numar si eu, din acei ani care au iesit de pe bancile facultatii ca era PUB sau altele, putin conteaza, decit motivarea si sansele fiecaruia in societatea romaneasca de acum 14-15 ani. Modul in care ai descris evolutia carierei tale pina acum , este ceva ceea ce poate face prin sinteza si subiectivitatea exprimarii problemelor pe care generatii de tineri talentati le au inca, sa sensibilizeze cumva sau cel putin sa fie trasmisa vb. aia p2p, din cunoscuti in cunoscuti si poate sa schimbe ceva, chiar daca si soarta la 1,2 sau o idee la alti 2,3 si asa mai departe. De Intoarcere in RO, dupa cum spui si tu lucrurile s-au schimbat, globalizarea este un alt punct ce influenteaza asta, dar sint inca zeci de mii de talente, in care ei eu ca romin de peste 40 de generatii din Cetatatea Targovistei inca cred.
Posted by
cosmin dumitru |
December 29, 2008 5:45 AM
Haha mai Eduard, cum ai putut sa spui asa ceva:
In timpul doctoratului, ii priveam cu compasiune pe colegii exaltati ca au "prins" o bursa afara. Stiam de la un coleg plecat in state cat de insuficiente erau acele burse - in jur de $15k pe an, din care trebuiau platite o gramada de taxe.
Eu-s unul din aia care am trait cu 15k pe an in USA, intr-unul din cele mai bogate locuri (si BTW nu e nici o taxa majora de platit din ei). Pai desi astia sint bani cam de salariu median in USA (~40k pe an pe FAMILIE) si sint foarte putini pentru un om "normal" (ca daca mentii mentalitatea de student te descurci fara probleme, ba chiar iese si de distractie beton), comparatia cu salariul ala de asistent (care era cit o bursa de student din care nu se putea trai IN ROMANIA) e hilara. Bineinteles ca tu si munceai, dar atunci comparatia nu mai are relevanta.
@Anonim: Ca NY poate sa nu-ti placa sint perfect de acord. E cam ca diferenta intre arta clasica si aia moderna, intre da Vinci si Picasso. Paris e un da Vinci, toata lumea il intelege, e simplu sa-ti placa, nu-ti trebuie scoala speciala. NY e ca Picasso, un geniu, un oras superb dupa mine si multi altii (desi prefer oricind Parisul), dar frumusestea sau ce e interesant la el nu e usor accesibil. Nu e pentru toata lumea, e ca brinza mucegaita sau aia putitoare, un gust cultivat.
Dar sa zici ca in California mincarea e prosta, pfff, permite-mi o pauza sa nu ma inec cu cafeaua... Unii o sa zoca ca e chestie de gusturi, nu, nu e chestie de gusturi. Exista mincare buna si mincare prosta in mod clar. California are o multime de mincare buna, in virful mincarurilor lumii asteia. Spre deosebire de NY, Paris sau Tokyo, e si (relativ) ieftina.
Posted by
Ovidiu |
January 05, 2009 3:17 PM
@Ovidiu: prin "taxe" ma refeream NU la impozite (sensul american de "taxes") ci la taxe in acceptiunea romaneasca a cuvantului (ceea ce aici se numeste "fees") - taxa de camin, de cantina, etc.
Problema este ca cei veniti aici cu burse de studiu nu aveau dreptul sa munceasca, drept care trebuiau sa traiasca din bursa; pe cand in Bucuresti, pe langa salariul de asistent aveam si venitul (considerabil mai mare) din activitatea de programator.
Posted by
Eduard |
January 17, 2009 12:23 PM
@Eduard, super post. Mi-au revenit amintiri... hotararea de a parasi Romania, venita brusc, intr-un spital "universitar" roman, stand la capataiul parintelui meu, plecarea - un an mai tarziu - apoi revenirea, doi ani dupa aceea...
Revenirea in Romania dupa doi ani a fost identica... primele doua trei zile simteam ca ma sufoc, camerele pareau mici si insuficient luminate, mobilele prea mari si covoarele prea inflorate, pana si prietenii mi se pareau ciudati...
Reacomodarea s-a facut apoi rapid, asa incat la plecare am avut acelasi nod in stomac pe care il am de fiecare data cand plec...
@ Ovidiu - excelenta paralela cu arta clasica versus arta moderna, exact asa as descrie California(LA) comparand-o cu orasele europene. Daca iti place Roma si arhitectura veche, viziteaza Europa apoi mai vezi daca ai timp pentru America... insa daca iti place modernismul, "ala adevarat", atunci incepe cu Franta, cu Le Corbusier si continua cu LA, cu Frank Lloyd Wright... te asigur ca nu te vei plistisi in America. NY are, asa cum spune Ovidiu, un parfum subtil care poate sa nu placa tuturor. Dar nici nu trebuie, ca doar de-aia suntem diferiti, nu???
Va doresc tot ce va doriti pentru 2009!
Posted by
Anonymous |
January 18, 2009 7:12 AM
... tot eu, ultimul anonim, ca am uitat sa ma semnez... si sa adaug ca mancarea in California poate sa fie execrabila sau delicioasa. E adevarat ca trebuie doar sa experimentezi si sa cunosti. Eu locuiesc in Canada, dar ma gandesc serios la o mutare in California...
Cora_
Posted by
Anonymous |
January 18, 2009 7:19 AM