« Home | Traduceri si software rau-intentionat » | Pentru ziaristii lui peşte’ » | Unde este greseala? » | Zvonurile despre concedieri la Microsoft… » | Robbie Wiliams Live at Knebworth - "Supreme" » | [Din 31-12-2006] Calator pe axa Bucuresti-Seattle » | Propozitiunea zilei » | Despre Romania si Web 2.0 pe timp de iarna » | Cine e tipul de langa Zeus? » | Caritasul fondului de pensii »

Cum sa-ti stabilesti obiective pentru noul an

Intr-un post de acum doi ani mentionam o deosebire intre obiceiurile de Anul Nou la romani si americani: daca romanii isi pun o dorinta pe care spera sa o vada indeplinita in anul ce vine, americanii isi stabilesc un obiectiv (New Year’s resolution) pe care se angajeaza sa-l realizeze in urmatoarele 12 luni.

Intre timp, in ton cu halloween-izarea accelerata a Romaniai, din ce in ce mai multi romani preiau obiceiul american si de revelion isi pun nu dorinte ci obiective pentru anul ce vine. (unii preiau si terminologia rezolutii pentru a desemna obiectivele/angajamentele, insa nu despre asta intentionam sa scriu acum)

O problema comuna pe care am vazut-o la romanii care-si propun obiective spre a le indeplini este ca le fac fie prea generale, fie greu de cuantificat; rezultatul este ca la sfarsitul anului le va fi greu sa spuna daca obiectivul respectiv a fost indeplinit sau nu.

Unul din primele lucruri pe care le-am invatat la Microsoft a fost cum sa-mi stabilesc obiectivele profesionale. Acronimul folosit in general in Corporate America este “SMART”:

  • Specific (este exact?)
  • Measurable (poate fi cuantificat?)
  • Achievable (poati sa-l realizezi?)
  • Results oriented (poti defini succesul prin prisma rezultatelor?)
  • Time-bound (care e termenul limita?)

Voi incerca sa exemplific caracteristicile de mai sus prin doua exemple recente: obiectivele pentru 2009 ale lui Cristi Manafu si respectiv Denisuca (i-am ales nu pentru ca obiectivele lor ar avea pacate mai mari decat ale altora, ci pentru simplu fapt ca-i am in feed reader :-)

Iata cateva angajamente ale lui Cristi – ambele absolut rezonabile, insa mult prea vagi:

  • voi da o atentie mai mare sanatatii.
  • voi incepe sa fac sport, sa fiu de fapt mai putin sedentar.

Exista multe moduri in care poti acorda atentie sanatatii (sa te duci la doctor pentru control periodic, sa-ti porti ochelarii cu regularitate, sa-ti rezolvi caria pe care ai tot amanat-o, sau poate doar sa citesti cate ceva despre riscurile medicale la care este expus un adult de varsta ta). Din formularea de mai sus nu e clar daca Cristi se refera la la unul din aceste exemple, la toate sau la niciunul. Sa zicem, ca in timpul anului se duce o data la dentist. Se cheama ca obiectivul a fost realizat? Dar daca ia si calciu plus D2 si minerale pentru intarirea organismului?

In mod asemanatori, al doilea obiectiv nu este nici specific si nici masurabil. Sa zicem ca in timpul anului Cristi merge de 3 ori in parc cu bicicleta. Poate spune ca si-a atins obiectivul? Dar daca merge de 10 ori? Dar 100? Dar daca nu merge cu bicicleta, ci merge pe jos la serviciu  - de doua ori pe an? Dar o data pe luna? Sau de doua ori pe saptamana?

Interesante sunt si exemplele Denisei:

  • sa ma las de fumat - sau macar sa incerc :-)
  • mai putine dulciuri, mai multa miscare
  • anul asta vreau sa vizitez Parisul si Viena

Ultimul obiectiv e clar: la sfarsitul anului va putea spune cu siguranta daca a fost sau nu la Paris si Viena.

De asemenea, primul obiectiv pare clar (e destul de specific, pare si masurabil). Nu este insa “time-bound”: sa zicem ca Denisa fumeaza in continuare pana pe 29 decembrie, iar in ultimele doua zile anului nu mai fumeaza. Se cheama ca si-a atins obiectivul? Dar daca se “lasa” de fumat la 1 decembrie? Dar 1 septembrie? Sau 1 mai?

In fine, al doilea obiectiv sufera de aceeasi problema ca obiectivele lui Cristi: este mult prea general.

Pentru ca amandoi au mentionat miscarea ca unul din obiective, voi incerca sa dau cateva exemple de formulari SMART:

  • Incepand de pe 15 ianuarie voi merge in fiecare saptamana de doua ori pe jos pana la serviciu si inapoi
  • Incepand din luna februarie ma voi inscrie la un gym, unde voi merge de cel putin 2 ori pe saptamana cate o ora
  • In 2009 voi merge cu bicicleta cel putin 500km
  • In lunile de vara voi face cel putin doua drumetii pe luna, a cate 4-6 ore fiecare

    Daca vrem sa facem obiectivul si “results oriented”, atunci putem adauga ceva de genul:
  • In fiecare saptamana voi inota de doua ori cate o ora, pentru ca in decurs de un an sa slabesc 5Kg (masura succesului aici este data de cele 5Kg; daca prin aprilie vezi ca cele doua ore nu par sa dea rezultate, atunci mai adaugi de exemplu o ora de bicicleta)

Exemplele ar putea continua, insa ati prins ideea: fara un plan concret si masurabil, obiectivele noastre raman doar visuri.

 

Exercitiu: poate cineva sa-i ajute pe Cristi si Denisuca sa-si reformuleze obiectivele dupa criteriile SMART?

Labels:

Mda, tocmai citeam undeva (din păcate nu mai am link-ul) că aceste decizii radicale şi planuri măreţe de Anul Nou dăunează grav sănătăţii. Cel puţin asta era concluzia unui studiu.

Putina atentie la confuziile legate de obiective.

Obiectivele sunt undeva la mijloc intre scop/tzel si actiuni.

Scop: sa ma simt bine in pielea mea
Obiectiv: sa dau jos 3 kg de grasime
Actiuni: sa merg cu bicicleta 500 km

Eduard, cred ca as traduce "resolution" mai curand prin "angajament" decat prin "obiectiv". Asta probabil ca-l va face fericit si pe Mihai :-)

super postul!

ma gandesc sa le redefinesc, desi ce ai vazut tu vag in postul meu suna altfel in mintea mea. :-)

dar as aprecia o reformulare din partea ta.

Cea mai faina chestie e ca din cauza acestui obicei salile de fitness sunt pline in luna ianuarie ... in America.
Pe la jumatea lui februarie lenea castiga in fata obiectivului de an nou si salile se golesc..... Pana la revelionul urmator!

Post a Comment

Links to this post

Create a Link

Despre mine

Aboneaza-te

RSS Feed RSS         Aboneaza-te prin e-mail Email
 

Archives

BackLinks


 

Feeds

Atom Add To Bloglines