Eduard.Ro

Dupa cum am mai spus si cu alte ocazii, fiecare joc isi are regulile lui. Nu poti muta nebunul pe tabla de sah dand cu zarul sase-sase; iar sa te plangi ca nu esti lasat sa o faci denota nu doar ignoranta, ci si nesimtire.

Daca cineva iti promite ca daca-i dai 1 leu azi el iti va da 7 lei luna viitoare probabil ca e cazul sa te gandesti daca nu cumva e inselatorie. Sau macar sa intelegi ca in jocul asta ai si un risc: riscul de a pierde leul investit.

Tot asa, daca cineva iti promite ca iti da o diploma de facultate fara sa dovedesti ca poti face fata macar examenului de admitere, ar trebui sa te astepti ca la mijloc sa fie o inselatorie – sau macar sa iti asumi riscul ca diploma pe care o primesti sa valoreze cam cat hartia pe care e tiparita.

Cu alte cuvinte, nu am pic de compasiune pentru cei care, orbiti de lacomie, si-au depus banii la Caritas si i-au pierdut. Tot la fel, nu am nicio compasiune pentru “studentii” care si-au platit diplome la Spiru Haret si acum se plang ca nu le sunt recunoscute. Iar cei care sustin ca au fost pacaliti mi se par fie prosti, fie ipocriti.

Nu, nu poti deveni profesor, medic, inginer doar platind niste bani. Si nu mi se pare normal ca un astfel de “absolvent” de SRL sa ajunga apoi (cu pile si bani) profesor in invatamantul de stat, sau doamne-fereste medic. Sincer, v-ati da pe mana unui astfel de absolvent?

Oh, si ca veni vorba: permiteti-mi sa ma inclin in fata Ecaterinei Andronescu. N-am fost niciodata un fan al domniei sale, insa pentru decizia de saptamana asta merita toat admiratia. Chapeau bas, Madame!

Labels: panseuri

Posted by Eduard at 7/17/2009 11:28:00 PM | Eduard.Ro - Caritasul Spiru HaretTweet this! | Permalink | Comments | links to this post

Desi se vorbeste de criza din “print” de peste doi ani, abia recesiunea de anul acesta pare sa declanseze cu adevarat inevitabilul – iar criza se simte de la Times si pana la Compact.

Raspunsul pe care l-am auzit cel mai des (atat in Romania cat si in US) este ca lumea nu mai e dispusa sa plateasca pentru ziare intrucat poate obtine aceeasi informatie gratuit online. Un raspuns mai corect mi s-ar parea ca lumea nu mai este dispusa sa plateasca doar pentru informatie, intrucat o poate obtine din multe surse gratuite.

Oricat de bun ar fi un ziar de informatie, continutul sau va fi deja perisat in momentul in care ajunge pe tejghea – stirile respective vor fi deja vechi de cateva ore, iar cele importante vor fi deja pe toate site-urile online majore. Practic singura sansa de supriavietuire a ziarelor de informatie este in locurile care nu au acces la online. Un caz ar fi locuitorii satelor izolate (nu tocmai o demografica interesanta), un al doile caz ar fi navetistii care circula cu trenuri sau metrouri. Atata timp cat majoritatea celor care circula cu metroul nu au cu ei laptop si acces wi-fi, un ziar de informatie ii poate pune la curent cu ce s-a intamplat cat timp au dormit. De aceea am fost putin surprins cand am auzit de vestea inchiderii Compact-ului – insa asta e o alta poveste.

Aceiasi cititori care nu sunt dispusi sa plateasca doar pentru informatii sunt insa dispusi sa plateasca pentru analiza, pentru opinii informate. Un prim efect este ca publicatiile cele mai lovite de criza sunt cotidianele, intrucat ele au un procent mult mai mare de informatie decat saptamanalele sau publicatiile lunare (in plus, multi cititori nu au timp sa citeasca analize decat in weekend). Un al doilea efect este ca situatia economica actuala separa mai clar publicatiile bune de cele mai putin bune.

Cu toata criza mondiala, publicatii precum The Economist isi cresc numarul de abonati. Cauza este simpla: The Economist ofera nu doar informatie, ci (in special) analiza, opinii. Prin contrast, publicatii precum Time, care si-au diluat in mod dramatic continutul, pierd abonati intr-o spirala din care nu se stie daca vor mai iesi.

Am renuntat de multa vreme la Newsweek si Time, insa citesc in continuare The Economist. Si am destul de multi colegi care platesc in continuare $125/an pentru The Economist, insa au renuntat la a mai plati $25/an pentru Time.

Revenind la intrebarea din titlu, raspunsul mi se pare simplu: mor acele ziare care au incetat sa mai produca valoare pentru cititori. Sunteti de alta parere?

Labels: panseuri

Posted by Eduard at 3/01/2009 11:43:00 PM | Eduard.Ro - De ce ne mor ziarele?Tweet this! | Permalink | Comments | links to this post

N-am intentionat niciodata sa plec din Romania. Pana cand am plecat.

Desi aveam nationalitate germana si unii colegi ma vedeau ca si emigrat dupa '89, nu am intentionat niciodata sa plec definitiv din tara. Pe principiul "mai bine la tine-n sat fruntas", intotdeauna am preferat sa incerc sa ma realizez acolo unde sunt, sa consider o mutare doar dupa ce nu mai am cum sa "cresc" in locul respectiv.

Revolutia m-a prins in anul intai de facultate, la mate-info in Bucuresti. In anii imediat urmatori a inceput "furia burselor". Atat studenti cat si profesori se repezeau pe bursele "venite" prin diferite programe europene: Tempus, Erasmus, sau pe burse in State. De neexplicat pentru unii, nu am aplicat niciodata la vreo bursa "afara", si nu ii intelegeam pe colegii care-si dedicau cea mai mare parte a energiei unor incercari disperate de a "pleca".

Dupa ce am terminat facultatea, am "ramas" in facultate ca asistent, apoi m-am inscris la doctorat. In paralel, mi-am inceput activitatea de programator, lucrand, pe rand, la mai multe firme mici din Bucuresti. In timpul doctoratului, ii priveam cu compasiune pe colegii exaltati ca au "prins" o bursa afara. Stiam de la un coleg plecat in state cat de insuficiente erau acele burse - in jur de $15k pe an, din care trebuiau platite o gramada de taxe.

Am dus in acei ani o viata trepidanta, insa placuta. Dupa cativa ani de ucenicie in firmele altora, in 1997 am incercat, impreuna cu un fost student, sa ne facem propria firma - numele urma sa fie "Active Labs". Aveam deja un client german care sa ne furnizeze proiecte asa ca viitorul parea luminos. Firma n-a mers; am facut ceva bani lucrand pentru partenerul german, insa hatisul birocratic, fiscal ne-a depasit. Dupa cateva luni, am abandonat ideea si m-am angajat pentru o vreme ca si consultant la Finsiel Romania - desi munca nu era extrem de pasionanta, cei aproape $1k/luna (suma mare pe atunci) imi asigurau un oarecare grad de bunastare.

Cateva luni mai tarziu, am revenit la pornirile antreprenoriale, si am inregistrat la registrul comertului firma "SoftExpert SRL". Cum internetul devenea, treptat, omniprezent si in Romania, am inregistrat imediat domeniile softexpert.ro si softexpert.net (.com era deja luat). Demersurile au durat cateva luni de zile, si pe cand firma era gata, s-au petrecut doua lucruri: mi-a fost furata bicicleta (inca nu-mi pot stapani rasul cand scriu asta) si mi-a fost oferita oportunitatea de a intervieva pentru Microsoft. Cele doua evenimente, combinate, au dus la plecarea mea din tara.

Indiferent cat de irational ar parea, furtul bicicletei a fost "cireasa de pe prajitura" care m-a convins sa plec. Fiind primavara, imi cumparasem o bicicleta rutiera - un Peugeot "ultimul racnet", cu care ma deplasam prin Bucuresti. Desi traficul rutier era mai bland decat acum, bicicleta tot imi permitea sa circul prin centru mult mai repede decat cu orice alt mijloc de transport. Intr-o buna zi, intrand intr-o alimentara de pe mijlocul lui Magheru (parca "Unic"?) sa-mi iau un iaurt, am lasat bicicleta langa usa, in interior. Probabil ca am pierdut-o din priviri mai putin de un minut. Cand m-am intors disparuse. La iesirea din magazin, doua organe de politie discutau despre vrute si nevrute. Le-am povestit, plin de speranta patania, m-au trimis la alti doi politisti aflati la 100m mai incolo, care m-au trimis la ultimul etaj al sectiei din Romana, unde am stat la vreo doua cozi, dat ceva declaratii, dupa care un tablagiu s-a indurat si mi-a spus "nu pierde vremea pe aici, probabil ca maine dimineata o gasesti in talcioc, de vanzare."

Uitandu-ma inapoi, mi-e greu sa inteleg cum o singura dupa-amiaza (oarecum frustranta, e drept) pierduta intre Magheru si sediul din Romana m-a influentat atat de mult. Probabil ca indolenta celor ce erau pusi sa vegheze la linistea noastra, combinata cu o stare de lehamite care parca plutea in aer - cumulate cu dezamagirea creata de faptul ca dupa doi ani de regim Constantinescu schimbarea intarzia sa apara - m-au determinat sa-mi construiesc viitorul in alta parte.

Am plecat fara sa ma uit inapoi - si nici nu am revenit pentru mai bine de doi ani. Cand am venit in 2001 de Craciun - exact acum 5 ani, readaptarea a fost un proces interesant. Au fost cateva zile in care parca traiam in alta lume. Mizeria de pe strazi, indolenta vanzatoarelor, traficul haotic, ineficienta tuturor celor cu care intram in contact ma faceau sa doresc sa plec cat mai repede inapoi. Camerele din apartamentul parintilor mi se pareau acum extrem de mici, paturile-joase, covoarele persane parca erau prea tari, televizorul (de 54) era doar cat monitorul de la calculatorul meu din Seattle, iar monitorul de la computerul pe care candva lucrasem mi se parea acum piesa de muzeu. Am vrut sa downloadez ultimul service pack + update-uri, insa dupa cateva minute am realizat ca sunt pe modem: timpul de transfer estimat era de ordinul zilelor. Noaptea trebuia sa ma acopar cu plapuma, cand ieseam in oras trebuia sa ma imbrac gros, masinile erau ridicol de mici, iar blocurile insalubre parca stateau sa cada.

Nu m-as mai fi saturat insa sa stau cu ai mei, sa povestim cate in luna si in stele, sa mananc din bunatatile cu care mama ma indopa ora de ora. Mancarea mamei era extrem de gustoasa, painea incredibila, beam cu nesat apa Dorna, iar din piata imi cumparam covrigi calzi, Mentosane si ciocolata Rom. In total, in 3 saptamani am pus 8Kg - de care nu am scapat in totalitate nici astazi, in ciuda antrenamentelor fizice [update dec 2008: intre timp am slabit 20 kg - yay!].

In primele zile stateam in nestire in fata televizorului, urmarind talkshow-uri. Eram uimit sa vad ca mai nimic nu se schimbase: acelasi Tuca, Moisescu,... Gheorge se mutase de la radio la tv, emisiunile erau ceva mai colorate (si uneori deocheate), iar totul inspira viata -incomparabil cu monotonia de pe posturile americane.

Un an mai tarziu, cand am revenit din nou in primavara lui 2003, schimbarile erau evidente - multe in bine, altele in mai putin bine. Aparusera magazine in care erau acceptate carti de credit, iar vanzatoarele roiau in jurul cumparatorilor. Proportia dintre Dacii si "straine" pe strazi se inversase, iar prin centru Bucurestiului aparusera mai multe cladiri de birouri in care angajatii la "multinationale" traiau si lucrau la standardele de aici din America. In entertainment devenisera celebre o multime de nume noi, precum Voltaj, iar programele TV erau din ce in ce mai americanizate. Programe noi, precum BigBrother convietuiau cu mai vechile Surprize, surprize intr-un kitch completat de un nou stil muzical: manelele.

Am trecut prin tara de atunci de mai multe ori, ultima data in aprilie 2006, si de fiecare data schimbarile in bine in sfera economicului - si nu numai - sunt din ce in ce mai evidente. Creditele ipotecare permit acum tinerilor absolventi cu potential (si un loc de munca pe masura potentialului) sa-si cumpere un apartament fara a astepta ani si ani sa stranga bani. Pe langa restaurantele de fite apar din ce in ce mai multe restaurante "de mijloc", unde nou aparuta clasa de mijloc isi ia cina, masa de pranz, si mai nou micul dejun. La marginea oraselor mari se construiesc cartiere rezidentiale, fara buticul din colt sau case de schimb valutar, asemanatoare cartierelor de aici din Seattle. Preturile se apropie si ele de cele de aici, in contextul in care salariile mai au inca mult pana sa se apropie. In cultura ii avem in continuare pe Liiceanu, Plesu, Patapievici, langa care au aparut nume mai noi precum Cartarescu. Posturile TV au o grila care imita din ce in ce mai mult grilele posturilor americane, presedintele Basescu denunta comunismul bazandu-si discursul pe raportul comisiei Tismaneanu, Vadim si Nastase sunt inca in libertate, iar Becali casiga procente peste procente in sondaje, demonstrand ca Brucan a fost un optimist.

E greu de spus daca (si cand) ma voi reintoarce "definitiv" in tara. Am plecat din Romania in primul rand datorita oportunitatii (unice la vremea aceea) de dezvoltare profesionala la o companie de talia Microsoft - iar starea socio-politica din tara nu a facut decat sa ma ajute in luarea deciziei de a pleca.
Acum, in contextul integrarii Romaniei in Europa, si in general al globalizarii societatii, devine din ce in ce mai putin important unde locuiesti. Am putea spune ca exista o mica Romanie in Seattle, la fel in New York, Paris sau Roma. Judecand dupa conditiile socio-economice din Romania de astazi, inca nutresc convingerea ca deocamdata pot fi mai util societatii globale ramanand aici unde sunt - si nu stiu daca asta se va schimba in urmatorii 5 sau 10 ani.

Ca roman prin sange, educatie si cultura, cred insa in puterea acestui popor de a crea o civilizatie deasupra balcanismului sud-est european, care sa atraga inapoi valorile ce au ales sa contribuie pentru moment la cladirea unor societati si economii occidentale.

Labels: CapsulaTimpului, Microsoft, panseuri, Personal, Seattle

Posted by Eduard at 12/31/2008 12:15:00 PM | Eduard.Ro - [Din 31-12-2006] Calator pe axa Bucuresti-SeattleTweet this! | Permalink | Comments | links to this post

Unul din subiectele favorite de discutie ale prietenilor care vin in vizita din Romania sunt preturile - mai exact faptul ca la multe produse preturile din Bucuresti sunt mai mari decat cele din Seattle. Tema preturilor trezeste sentimente variate, de la simpla mirare (cum e posibil ?), si pana la indignare (hotii astia !).

Mai mult sau mai putin direct, subiectul este abordat din cand in cand si de catre bloggeri: Piticu compara chiriile din Bucuresi cu cele din Frankfurt, Zoso si Ioan T. Morar compara preturile (si calitatea serviciilor) din Mamaia cu cele din alte tari, Boyarul este intrigat ca un website nu listeaza preturile, iar Zoso face o paralela intre preturile imobilelor din Bucuresti si din restul lumii (dupa care comenteaza in barba la adresa preturilor la sucurile de pe aeroport sau la concertul lui Cohen)

Probabil ca multi vor fi surprinsi, insa preturile nu le stabilesc cei care vand, ci cei care cumpara. Singurul lucru pe care il fac vanzatorii (mai exact cei mai eficienti dintre ei) este sa determine cat de mult sunt dispusi cumparatorii sa dea, si apoi sa ceara acel pret.

Tactica este folosita peste tot in lume, la tot felul de produse - de la rosiile din piata din Focsani si pana la biletele de avion de la Lufhansa sau produsele software de la diverse companii (nu dam nume).

Pentru a intelege cum se stabilesc preturile, puneti-va in situatia unui vanzator care vrea sa vanda un produs care-l costa, sa zicem, 75 de bani. Ca sa simplificam modelul, eliminam tacticile monopoliste, ba chiar pentru moment scoatem din ecuatie si competitia.

Neavand nici o idee cat sa ceara pe produsul sau, vanzatorul face un studiu de marketing, sa vada cat este lumea dispusa sa plateasca. In urma studiului, sa zicem ca din cei 2000 de subiecti intrebati, 1000 ar fi dispusi sa dea pe produs 1 leu. Dintre acestia, doar 400 ar fi dispusi sa cumpere daca pretul ar fi 2 lei, iar dintre acestia doar 100 ar oferi 3 lei.

Pe scurt, situatia arata cam asa:

Pret Potentiali cumparatori 1 leu 1000 2 lei 400 3 lei 100

Pentru a maximiza incasarile, la o prima vedere pretul de 1 leu este optim - pentru ca suma totala de 1000 lei este mai mare decat cei 800 de lei pe care i-ar obtine daca ar cere 2 lei - si mult mai mare decat cei 300 de lei pe care i-ar obtine daca ar cere 3 lei. Concluzia de mai sus este oarecum naturala pentru "oamenii obisnuiti", si coincide cu ce ne spune bunul simt despre vanzarea "in volum".

In momentul in care ai pune insa un economist sau un matematician sa se uite la tabelul de mai sus, acestia ar observa din prima o mare "problema": exista 400 de cumparatori care ar fi dispusi sa plateasca mai mult de 1 leu, dar care obtin produsul platind doar 1 leu.

Ca sa-si maximizeze cu adevarat profitul, vanzatorul nostru ar trebui sa-i identifice pe cei 100 de cumparatori care sunt dispusi sa dea 3 lei (si sa le vanda cu 3 lei), apoi sa le vanda cu 2 lei celor 300 (=400-100) care sunt dispusi sa plateasca 2 lei, iar in final sa le vanda cu 1 leu celor 600 de cumparatori ramasi. Incasarile, in acest caz, ar fi de 300+600+600=1500 - not bad, huh?

Prin urmare, problema pentru vanzatorul nostru este cum sa-i identifice pe cei care-si permit/sunt dispusi sa plateasca mai mult. Inainte de a va indigna impotriva vanzatorului meu imaginar, am sa va dau o veste proasta: asa functioneaza economia de piata. N-are nimic de-a face cu Romania, nici cu romanii, nici macar cu guvernul - indiferent de culoarea sa politica.

Intr-o lume ideala pentru vanzator, fiecare cumparator ar trebui sa raspunda la intrebarea "esti bogat, sau sarac?" inainte de a i se comunica pretul. Cum asta nu este posibil, fiecare vanzator improvizeaza cum poate.

In forma sa cea mai simpla, problema adaptarii pretului la cumparator era rezolvata de catre taranii din piata din Focsani inca de pe vremea lui Ceausescu. Mai tineti minte textul cu "depinde cine intreaba"? Ei bine, taranii nostri erau putin mai subtili: nu afisau pretul, iar cand intrebai cat costa se uitau scurt la tine, si in functie de cat de bine erai imbracat iti faceau pe loc un pret. Cativa ani de vandut in piata inlocuisera studiul de marketing de mai sus, incat taranii stiau destul de exact cat esti dispus sa platesti pe rosii sau pe legatura de patrunjel.

La fel fac si negustorii de aur din Egipt (ca experienta sa fie mai pitoreasca, ei simuleaza si un fel de tocmeala, insa pretul lor final depinde de modul in care au evaluat buzunarul cumparatorului).

Deloc surprinzator, la fel procedeaza si firmele - de la micii buticari, pana la marile corporatii. Iata mai jos cateva exemple - pentru mai multe considerente pe aceasta tema, va recomand articolul excelent al lui Joel.

Magazine: Cum marile lanturi de magazine nu pot lasa stabilirea preturilor pe mana vanzatorilor, acestea folosesc locatia ca mijloc de diferentiere. Daca esti pe litoral, inseamna, din start, ca iti permiti sa mergi pe litoral, lucru care spune ceva despre cati bani ai si cat esti dispus sa cheltuiesti. La fel, daca-ti faci cumparaturile in centrul Bucurestiului inseamna ca ai mai multi bani decat un amarat din Vaslui sau Dorohoi. Evident, exista destule exceptii, insa acestea reprezinta o minoritate.

Supermarketurile (cel putin cele din state) mai folosesc doua tactici: cupoanele si reducerile dimineata in timpul saptamanii. A doua tactica e evidenta: dimineata in timpul saptamanii vin la cumparaturi mai mult pensionarii si cei fara serviciu (intrucat cei cu serviciu sunt la serviciu - simplu, nu?). Tehnica cupoanelor e un pic mai subtila: ziarele locale contin de multe ori cupoane de reducere la diferite produse. Insa utilizarea unui cupon cere ceva investitie de timp (cauta in ziar, gaseste cuponul de care ai nevoie, vezi exact cand e valabil, asigura-te ca-l iei cu tine la cumparaturi), cea ce-l face neatractiv pentru cei pentru cei cu salarii rezonabile (cine e dispus sa piarda 5-10 minute pentru $1 reducere?) In acest mod simplu, din 1000 de oameni care cumpara lapte, probabil ca in jur de 200 (care decupeaza constiincios cupoane) il cumpara cu $3, iar ceilalti 800 de fraieri (care in mod tacit declara "eu sunt bogat, n-am timp de decupat cupoane - cereti-mi sa platesc mai mult") il cumpara cu $4.

Lucrurile stau ceva mai simplu in lumea software: E un lucru bine stiut, in general companiile isi permit (si sunt dispuse sa plateasca) mai mult decat utilizatorul individual. Prin urmare, daca vrei sa-ti vinzi produsul atat catre companii cat si catre "home useri", atunci creezi o varianta "enterprise" si apoi dezactivezi din versiunea"ne-enterprise" cateva functionalitati esentiale pentru o corporatie (integrarea cu Active Directory, de exemplu). Tehnica mai poate fi rafinata, (de exemplu impartindu-i si pe home useri in "Basic" si "Professional") si poate fi folosita nu doar la software ci si la produse electronice. De exemplu, Canon a folosit-o cu succes cand a introdus primele doua modele de digital SLR: EOS 10D (scumpa), si DRebel (mai ieftina, o varianta de 10D cu cateva feature-uri dezactivate). Evident, trucul a fost descoperit destul de repede.

Marii producatori de masini creaza branduri paralele: unul pentru cei cu mai multi bani, altul pentru cei cu mai putini. Vezi Infinity/Nissan, Lexus/Toyota, Acura/Honda.

In fine, last but not least, biletele de avion: Subiectul preturilor la biletelor de avion este atat de amplu, incat poate ocupa singur articole intregi. Cohorte de doctori in matematici aplicate lucreaza la modele complexe care incearca sa se asigure ca fiecare pasager plateste pretul maxim pe care ar fi dispus sa-l plateasca. Fara a intra in detalii de yield theory, voi mentiona doar doua exemple: business class si zborul de weekend. Ambele criterii pornesc de la premiza ca cei care zboara in interes de serviciu (pe banii companiilor) sunt dispusi sa plateasca mai mult decat turistii care zboara pe cont propriu. Business class a fost o prima incercare de a separa cele doua grupuri de calatori (pentru conditii doar putin mai bune, biletele la business costa de cateva ori mai scump). Cu timpul, firmele au inceput sa-si descurajeze angajatii sa mai zboare business, iar companiile aeriene au inventat o noua tactica: preturile sunt mult mai ieftine daca zborul de dus si cel de intors au un weekend intre ele (cei care zboara in interes de serviciu vor sa ajunga in weekend acasa la familie, pe cand cei care zboara in concediu vor sa "prinda" cat mai multe zile, asa ca includ weekenduri).

Exemplele ar mai putea continua, insa ati prins ideea: inainte de a-l acuza pe vanzatorul de la parterul blocului pentru preturile nesimtite, ganditi-va ca o parte din vina o poarta cumparatorii care sunt dispusi sa cumpere la preturi nesimtite.

Labels: panseuri

Posted by Eduard at 10/19/2008 05:36:00 PM | Eduard.Ro - Preturile: conspiratie, sau doar piata libera?Tweet this! | Permalink | Comments | links to this post

Via Zoso, Alex si Piticu aflu ca unul dintre investitorii de succes din online-ul romanesc, Calin Fusu a decis sa-si rezolve problema matrimoniala in stil business: Intr-un concurs organizat pe Euforia TV, Calin ofera sa-si imparta averea cu cea care-l va vraji cu frumusetea si farmecele ei. Trecand peste faptul ca nu mi se pare nici pe departe ca Fusu ar avea o problema matrimoniala, concursul prin care vrea sa-si gaseasca aleasa nu este o solutie. Voi incerca in continuare sa arat de ce, folosind tot o abordare economica.

Ca sa vorbim intr-o limba pe care Fusu, ca investitor, o intelege bine, oferta sa poate fi privita fie ca un merger, fie acquisition – in ambele cazuri el oferind o “cota de paticipare” la milioanele proprii contra farmece si frumusete.

Problema cu aceasta investitie este ca frumusetea este ceea ce in termeni economici se numeste depreciating asset – cu trecerea timpului, valoarea ei scade (spre deosebire de milioanele lui Fusu, care gestionate cu grija au sanse sa creasca).  Prin urmare, schimbul “bani contra frumusete” reprezinta  o investitie proasta.

Paul Getty, unul din cei mai mari investitori ai tuturor timpurilor, a enuntat la un moment dat urmatorul principiu: “If it appreciates, buy it. If it depreciates, lease it”.

Prin urmare, solutia pentru Calin Fusu ar fi nu sa cumpere farmecele concurentelor, ci sa le inchirieze (pe termen mai scurt sau mai lung, depinde de preferinte) – in fond si la urma urmei, cat poate sa coste pe ora o concurenta ca asta?

Labels: panseuri

Posted by Eduard at 10/08/2008 10:05:00 PM | Eduard.Ro - Despre oferta lui Calin Fusu: O analiza economica sinceraTweet this! | Permalink | Comments | links to this post

De vreo zece ani incoace, e la moda ca in jurul oricarei campanii electorale (fie ea legislativa, prezidentiala, sau un simplu referendum) sa apara o alta campanie, intitulata "Mergi la vot". Presa scrisa, audio-vizualul, bloguri si organizatii civice se intrec unele pe altele in a indemna cetatenii catre urne – o cautare dupa "mergi la vot" returneaza astazi 19900 de rezultate.

Desi suna frumos, democratic si cu alura de responsabilitate civica, initiativa "mergi la vot" incearca sa rezolve o problema pe care Romania nu o are. Problema in Romania nu este ca prea putina lume merge sa voteze, ci ca prea putini isi dau silinta sa se informeze si sa gandeasca inainte de a-si exprima votul. Sa se informeze corect asupra optiunilor, asupra a ce inseamna fiecare optiune/candidat, si sa analizeze care sunt potentialele consecinte pe termen scurt sau pe termen lung.

Cunosc intelectuali pentru care am de altfel un respect deosebit, care au votat acelasi candidat atat in ’90, cat si in ’92. Dupa care au regretat alegerea facuta, si au inceput sa se autoblameze pentru lipsa de intuitie ("daca as fi stiut ca o sa procedeze asa, nu-l votam"). Respectivii au votat cum au votat nu pentru ca nu puteau mai mult, ci din comoditate. Au preferat sa asculte sloganele electorale si sa faca o alegere la repezeala, in loc sa piarda cateva ore sau zile analizand care sunt posibilele urmari ale votului lor.

Exista la ora actuala o masa mare de alegatori care voteaza bazandu-se nu pe judecata, ci pe emotiile transmise de mesajul electoral. Sunt cei care ignora niste notiuni economice simple (precum buget, balanta), care nu par sa sesizeze ca nu poti sa micsorezi impozitele si sa maresti in acelasi timp pensiile si salariile bugetarilor, decat daca vrei sa duci tara la faliment. Problema cu acestia alegatori nu este ca nu inteleg - caci majoritatea au suficienta inteligenta incat, daca ar studia problema fie si pentru cateva momente, ar descoperi promisiunile fara acoperire. Din diferite motive insa ei prefera ignoranta.

Este interesant de observat ca ignoranta celor care voteaza reprezinta un comportament perfect rational – in sensul definit de teoria matematica a jocurilor (vezi John Nash, nu Kant): pe scurt, premiza comportamentului rational este ca pus in fata unei alegeri, fiecare individ va alege calea care A) ii maximizeaza castigul/il duce mai aproape de realizarea propriului interes si B) necesita efort/resurse minime.
Folosit in sensul de mai sus, termenul de rational nu presupune neaparat un anumit nivel de inteligenta; ba mai mult, termenul nu se refera doar la oameni – in procesul evolutiei, speciile ale caror gene nu au fost programate sa actioneze rational au ajuns sa fie doar mentionate in cartile de biologie.

Revenind la alegatori, ignorantii care nu investesc timp in a analiza optiunile electorale fac asta intrucat nu vad un beneficiu suficient de mare in a face o alegere educata - beneficiu care sa le justifice investitia de timp. Practic, putem spune ca este irational sa investeasca timp si resurse in a intelege ce se intampla pe scena politica, atata timp cat aceasta investitie nu le aduce nimic in schimb. Dintr-un punct de vedere, alegerea este asemanatoare cu a celor care nu se duc la vot (care si ei minimizeaza timpul investit); insa efectele celor care voteaza fara sa gandeasca sunt mai nocive, intrucat inclina balanta alegerilor in favoarea candidatilor cu un mesaj mai superficial.

Mergand la cauze, realizam rapid ca apatia alegatorilor (atat a celor ce nu merg la vot, cat si a celor care merg, dar voteaza fara a intelege ce fac) este cauzata de perceptia inutilitatii votului – o combinatie de "toti candidatii sunt o apa si un pamant", cu "votul meu nu conteaza". In momentul in care alegatorii ar avea senzatia ca votul lor le poate aduce beneficii, nu numai ca se vor duce la vot, dar isi vor lua si timpul necesar sa studieze fiecare candidat in parte. Este interesant de observat ca motivul "votul meu nu conteaza" nu mai este invocat atat de mult daca diferenta intre "valoarea" adusa de candidati este suficient de mare.

Sa consideram, spre ilustrare, un exemplu ipotetic: sa zicem ca guvernul decide sa ofere fiecarui cetatean cu drept de vot cate o masina. Din motive economice, toti cetatenii vor primi acelasi tip de masina – marca si modelul urmand sa fie decise prin vot direct. Daca ar avea de ales intre modele suficient de diferite (sa zicem BMW/Mini/Prius), nu doar prezenta la urne va fi mare, ci si nivelul de informare al cetatenilor va fi ridicat – cei care nu se pricep la masini vor incerca sa se informeze cat mai bine, pentru a face alegerea care-i avantajeaza cel mai mult. Daca insa masinile intre care au de ales sunt doua modele usor diferite ale aceleiasi masini (fie ca e BMW sau Dacia), multi nu se vor prezenta la urne, iar multi vor vota fara sa se informa suficient ("iti spun eu, mai bine clima bizonica decat ABS, e mai cool")

Revenind la campania electorala, modalitatea cea mai eficienta in care s-ar putea mari atat participarea la vot cat si calitatea procesului de votare ar fi o diferentiere clara intre candidati si/sau platformele de guvernare. Insa aceasta diferentiere tine de clasa politica, si nu poate fi influentata direct de catre organizatiile ce adopta campanii gen "mergi la vot".

Sa fim bine intelesi, nu am nimic cu cei care, dupa ce se studiaza problema suficient de bine, decid ca cel mai bun candidat pentru viiitorul lor si al copiilor lor este Vadim. Sau cu cei care in urma unei analize decid ca e in interesul lor sa nu voteze. Nu le-as impartasi punctul de vedere, insa l-as respecta - atata timp cat decizia, oricare ar fi ea, este una informata si gandita.

Insa in absenta unei informari corespunzatoare, a indemna apaticii la urne mi se pare un mod de a sabota efectiv alegerile. Este nu doar inefectiv ci chiar nociv - atat pentru procesul electoral cat si pentru viitorul societatii romanesti. Daca e sa investim intr-o campanie, tema acesteia ar trebui sa fie "Informeaza-te inainte sa votezi!"

Labels: Alegeri Parlamentare 2008 Romania, comportament rational, panseuri, Politica, teoria jocurilor

Posted by Eduard at 9/30/2008 06:36:00 PM | Eduard.Ro - De ce campania “Mergi la Vot!” este fundamental gresitaTweet this! | Permalink | Comments | links to this post

Cateva statistici, via the Global Rich List:

Daca ai doar un venit de 100 euro/luna, castigi mai mult decat 75% dintre locuitorii planetei (altfel spus, te afli in top 25%). 500 euro/luna te vor pune in top 14%, iar 1650 euro/luna te plaseaza in grupul celor 10% mai bine platiti pamanteni. Not bad, huh?

Labels: panseuri

Posted by Eduard at 9/27/2008 11:01:00 PM | Eduard.Ro - Cat de bogati suntem?Tweet this! | Permalink | Comments | links to this post

Cu o regularitate de ceasornic, cam o data pe an (de obicei toamna) societatea romaneasca se ingrijoreaza de soarta educatiei.

In linii mari, desfasurarea actiunii este similara cu ce se intampla cand vin inundatiile. Ziarele scriu, reprezentantii ministerului dau declaratii, se fac constatari, se vehiculeaza cifre, se identifica cauze, si mai ales vinovati. Apoi se fac comisii, se aloca fonduri de la buget, se alcatuiesc proiecte, iar un an mai tarziu ciclul se repeta.

Nici anul acesta nu a fost diferit de cei precedenti. Via Ioan T. Morar am ajuns la articol din Cotidianul, care releva faptul ca elevii romani au ajuns sub pragul mondial al mediocritatii. Astfel, scolarii nostri sunt clasati sub colegii lor internationali la materii precum matematica, stiintele exacte si citirea.

Cauzele identificate sunt presarate de-a lungul articolului: programa, metodele de predare, apoi mediul din care provine elevul, calitatea profesorilor, numarul cartilor din biblioteca – si lista poate continua.

Nicaieri nu am gasit insa mentionat factorul care mie mi se pare de la distanta cel mai important: Motivatia - sau mai exact lipsa ei. Fiind fiinte rationale, elevii au tendinta naturala de a se comporta intr-un mod care sa le maximizeze “recompensa” – care poate fi satisfactia imediata (coolness factor, joaca, mers in cluburi, dat pe internet), de lunga durata (perspectiva unei vieti mai bune), sau o combinatie intre cele doua.

In lipsa unei motivatii de lunga durata, un elev va alege (fie deliberat, fie in mod involuntar) un comportament care este foarte probabil sa maximizeze satisfactia de moment. Daca se intampla ca scolarul nostru sa fie pasionat de matematica, va invata matematica. Daca gaseste mai multa placere in a umbla haihui, asta va face.

Inainte de ‘89, motivatia de a invata era destul de clara: o facultate iti oferea un statut social care iti permitea sa luxul de a nu avea de-a face zilnic cu prostimea. Cum era obligatoriu sa ai serviciu, dupa terminarea scolii aveai doua optiuni: sa te alaturi “cercului elitist” al celor cu diploma de studii superioare, sau sa dai la saiba alaturi de marlani (precursorii manelistilor de astazi). Imi amintesc perfect cum mustruluiaia pe care am incasat-o de la parinti pentru prima mea nota de 8 a inclus indemnul “trebuie sa inveti, ca sa nu ajungi sa te conduca unu’ cu liceul – sau cu patru clase”. In paranteza fiind spus, desi am invatat destul de mult (vreo 22 de ani petrecuti pe bancile scolii), am ajuns pana la urma sa lucrez intr-un loc unde seful sefului sefului meu nu are studii superioare – dar sa nu divagam.

La ora actuala, motivatia elevilor din Romania pentru scoala este in cel mai fericit caz vaga. Motivatia candva primordiala – scoala ca investitie in propriul viitor – este acum apa de ploaie. Daca nu sunteti convinsi, discutati cu un tanar de 14-16 ani (gasiti un frate, verisoara, baiatul de la bloc), si incercati sa-i listati motivele pentru care e bine sa invete. Veti descoperi rapid ca la ora actuala e greu de gasit o corelatie intre studiile tinerilor absolventi si bunastarea lor financiara sau linistea spirituala.

Motivatia intrinseca (vreau sa invat pentru a sti mai multe, pentru a fi mai cult, mai destept) suna bine in teorie, insa mi se pare extrem de fragila in practica. Ganditi-va ce se intampla in scoala cu orele de istoria muzicii. Sau cum tratau matematica cei care dadeau la medicina. Uitandu-ma in gradina proprie, sunt o gramada de materii pe care daca le-as fi studiat as fi devenit mai cult – de la limba rusa si pana la fizica cuantica. Insa, desi mi-a placut de mic sa invat despre cat mai multe, in anumite momente am avut o motivatie mai puternica pentru a-mi investi timpul in alt mod – de exemplu intr-un mod care sa-mi creasca sansele unui viitor mai bun.

Am ajuns astfel la ceea ce consider ca este problema majora care influenteaza in mod negativ calitatea invatamantului romanesc: lipsa unui “career path” pentru absolventii de studii superioare (exista la ora actuala doar cateva exceptii, cea mai notabila fiind medicina). Inchipuiti-va cum s-ar schimba motivatia (si performantele) scolarilor daca li s-ar face urmatoarea propunere: daca inveti bine si esti in primii 20% din clasa ta, la sfarsitul facultatii sunt 95% sanse sa fii angajat ca specialist la ING/Microsoft/Uzinele BMW/etc. Vei putea sa alegi in ce tara sa locuiesti, iar daca alegi sa ramai in Romania salariul tau va fi sensibil mai mare decat banii pe care-i face manelistul/pitipoanca/vedeta din cartier (de care oricum nu te va mai interesa, pentru nu vei mai avea de-a face cu el).

Ce credeti ca ar influenta mai mult motivatia si performantele scolare: perspectiva clara a unei cariere si a unui viitor mai bun, sau factori precum cei listati in studiile specialistilor ministerului educatiei?

Labels: comportament rational, panseuri, teoria jocurilor

Posted by Eduard at 9/15/2008 06:12:00 PM | Eduard.Ro - Motivatie si mediocritateTweet this! | Permalink | Comments | links to this post

Acum cateva decenii, 25 de ani era considerata o varsta inaintata pentru sportivi, in special pentru sportivii de performanta.

Treptat insa media de varsta a participantilor la diferite sporturi de masa a fost impinsa in sus, ajungandu-se ca in America varsta medie a participantilor la curse de maraton sa fie in 2007 de 40 de ani (barbati), si respectiv 36 de ani (femei).

Olimpiada de la Beijing ne-a oferit o surpriza interesanta in lumea sportului de performanta - ieri, romanca Constantina Tomescu a castigat aurul la proba de Maraton la 38 de ani.

Asistam oare la un fenomen global de "inviorare" a celor trecuti de 30 de ani? Este 35 noul 20?

Labels: panseuri, sport

Posted by Eduard at 8/17/2008 10:08:00 PM | Eduard.Ro - Este 35 noul 20?Tweet this! | Permalink | Comments | links to this post

Notiunea de brand personal e veche de cand lumea, chiar daca nu a fost constientizata in acest mod. Din antichitate si pana astazi, anumiti indivizi au fost cunoscuti (pentru calitatile/capacitatile lor, bune sau rele) in cercuri mai mari sau mai mici de concetateni. Daca in trecut brandul personal era o calitate rezervata doar celor alesi, astazi lucrurile s-au schimbat. Absolut necesar pentru cei care lucreaza direct cu publicul (de la politicieni si pana la artisti, designeri vestimentari sau doctori), un brand personal puternic reprezinta cheia succesului in orice domeniu.

Desi nu toti il constientizam ca atare, fiecare avem un brand personal, care ia nastere inca de la primele contacte cu o comunitate, si se dezvolta cu timpul. Inca din scoala se stia care sunt cei buni la matematica sau fizica - de la cei care obtineau in mod consecvent 10 la teze, pe care ii stiau colegii de clasa, si pana la olimpicii pe care ii stia tot liceul. La locul de munca, ii stim pe cei care sunt foarte tehnici (deasemenea, pe cei incompetenti mai putin tehnici), pe cei foarte onesti (sau pe cei mai putin onesti). Din mass-media cunoastem anumite laturi ale unor personalitati publice, laturi care le definesc un brand personal puternic. Fara a exagera prea mult, putem spune ca pentru a avea succes trebuie sa fii remacabil prin ceea ce faci sau sa lucrezi la ceva remarcabil (sau eventual amandoua).

Exista cateva metode sigure de a construi un brand personal puternic, cum ar fi: a publica o carte, a publica un articol in domeniul in care esti tare, a castiga un concurs, etc. Pentru noi, restul muritorilor, brandul personal poate fi construit insa zi de zi, prin masi mici.

Iata un set de intrebari pe care vi le puteti pune la fiecare 6-12 luni:

1. Sunt recunoscut(a) pentru urmatoarele:___________ (2-4 calitati). Peste 12 luni vreau sa fiu cunoscut(a) si pentru urmatoarele:___________
2. Proiectul la care lucrez ma ajuta sa-mi dezvolt urmatoarele cunostinte/deprinderi:___________
3. In ultimele 90 de zile am invatat urmatoarele lucruri noi:___________
4. In ultimele 90 de zile am cunoscut urmatoarele persoane importante pentru brandul/cariera mea:___________
5. In prezent desfasor urmatoarele activitati care contribuie la cresterea "vizibilitatii" si imbunatatirea imaginii brandului personal:___________
6. CV-ul meu difera de CV-ul de acum un an prin urmatoarele:___________
7. In urmatoarele 90 de zile voi desfasura urmatoarea activitate care va duce la imbunatatirea CV-ului personal:___________

Daca nu aveti un raspuns clar la una din intrebari, probabil ca e un semn ca e cazul sa reconsiderati jobul/proiectul la care lucrati acum. Dupa 6 luni, revizitati cele 7 intrebari, verificati unde va aflati fata in executia planului de mai sus, si actualizati planul pentru urmatoarea perioada.

Ce ziceti de o leapsa pe tema intrebarilor de mai sus? Se incumeta cineva?

Labels: panseuri

Posted by Eduard at 3/24/2008 11:53:00 PM | Eduard.Ro - Cum sa-ti creezi brandul personalTweet this! | Permalink | Comments | links to this post

Desi cand am ajuns in state eram departe de a vorbi engleza fluent, unele greseli gramaticale facute de localnici imi sareau in ochi imediat, zgariindu-mi retina, sau dupa caz timpanul.

O categorie aparte o fac formularile voit agramate, de dragul political correctnessului. Cuprinsi de frenezia curentului feminist din anii 60, activistii au scos din vocabular cuvinte precum policeman (inlocuit intain cu "police man or woman", mai apoi cu "officer"), dupa care au atacat problema lui "he" versus "she" in vorbirea curenta. Intrucat "he or she" ar fi fost prea lung, s-a decis in mod tacit inlocuirea cu pluralul "they".

De exemplu, o intrebare pe care si-o pun recruiterii aici este "Is this candidate moving forward, or have they stagnated?" (intrebarea se refera la un singur candidat - sau candidata, dupa caz). Evident, o formulare precum "clientul - stapanul nostru" ar fi respinsa imediat aici, pe motive ca le ignora pe cliente.

Incepusem sa ma obisnuiesc cu aceasta aberatie, cand azi dimineata in vestiar la ProClub timpanul mi-a fost zgariat din nou de catre un coleg care a gasit un card pe masa: "Somebody forgot their card here". In cazul de fata eram in vestiar la barbati, unde aveau acces doar barbatii. Deci era rezonabil sa presupuna ca "Some guy forgot his card here". Insa puterea obisnuintei a triumfat - nu doar asupra gramaticii, ci si asupra logicii.

Labels: Fun, panseuri

Posted by Eduard at 2/29/2008 04:28:00 PM | Eduard.Ro - Gramatical vs. Political correctnessTweet this! | Permalink | Comments | links to this post

Cum s-a tot scris in ultima vreme (si se scrie in continuare) pe tema ofertei Microsoft de a cumpara Yahoo, mi-e greu sa rezist tentatiei de a analiza doua aspecte extrem de discutate atat in mass media, cat si in blogosfera:

Aspectul financiar
Duelul declaratiilor (vezi Yahoo, Microsoft, sau chiar Google) face parte din ritualul normal de imperechere pe Wall Street. Se pare ca multi analisti de duminica nu par sa realizeze asta; prin urmare de indata ca Yahoo a facut anuntul multi comentatori s-au grabit sa speculeze despre ce inseamna refuzul pentru Microsoft - sau pentru Google.
Parerea mea e ca refuzul Yahoo nu inseamna fix nimic - era de asteptat ca Yahoo sa refuze initial oferta. E normal, e business, e de bun simt. Gandeste-te ca cineva iti bate la usa si iti ofera va ofera X,000 euro pentru masina personala. Accepti oferta din prima? Sau ceri timp de gandire, te sfatuiesti cu sotia/prietenii, studiezi alternative, dupa care incerci sa vezi daca nu poti obtine mai mult? In cazul de fata, $31/actiune e un pret pe care actionarii Yahoo nu-l pot obtine la bursa decat in vis; prin urmare, parerea mea e ca achizitia va avea loc, si la un pret foarte aproape de oferta initiala. Daca cineva crede contrariul, as fi foarte curios sa aud argumentele.

Aspectul tehnic:
Citand o gluma mai veche de-a lui Steve Ballmer, unii analisti mai cu simtul umorului afirma ca fuziunea Yahoo + Microsoft nu aduce prea multa valoare in contextul competitiei cu Google - e ca si cum la un sprint de 100 de metri i-ai lua impreuna pe cei clasati pe locurile 2 si 3, si te-ai astepta ca impreuna sa-l intreaca pe primul clasat.
Desi haioasa, analogia nu este intru totul corecta - parerea mea e ca ar fi mai corect sa comparam fuziunea nu cu proba de 100m, ci cu un triatlon, unde fiecare concurent trebuie sa treaca prin mai multe probe - iar al 2-lea clasat ar putea fi foarte bun la inot, iar al 3-lea la ciclism.

In cazul de fata, Microsoft si Yahoo au puncte forte ce se complementeaza reciproc. Microsoft/live.com are la ora actuala un algoritm de cautare bun, extrem de aproape ca relevanta de cel al lui Google. Locul unde live.com lasa de dorit este in advertising: atat algoritmul folosit pentru a decide ce reclame sunt afisate (legat de rezultatele unei cautari), cat si numarul redus de contracte de publicitate din baza de date Microsoft fac ca reclamele afisate sa nu fie foarte relevante, si asta se rasfrange direct asupra profitului. Yahoo, pe de alta parte, este puternic atat in privinta algoritmului (ads for search), cat si a cantitatii contractelor publicitare - prin urmare, in aceasta arie fuzionarea ar face ca cele doua companii impreuna sa fie mult mai puternice decat fiecare in parte. Vor intrece cele doua companii impreuna pe Google? Probabil ca nu - sau daca da, nu cu mult. Mai curand cred ca fuziunea va face ca lupta dintre cei doi rivali sa fie mult mai stransa.

Ca sa fac fericiti atat avocatii, cat si pe cei care ma banuiesc de interese ascunse:
a) punctele de vedere de mai sus imi apartin, si nu au de-a face cu pozitia Microsoft (vezi disclaimer-ul)
b) ca proprietar de actiuni Microsoft, am un interes in succesul companiei pe termen lung (ca veni vorba, nu sunt tocmai fericit vazand cum valoare actiunilor scade incontinuu de cand Microsoft a facut oferta de preluare Yahoo - daca as fi avut in portofoliu doar actiuni Microsoft, astazi as fi fost cu 12.5% mai sarac decat acum 10 zile)

In fine, ca sa inchei intr-o nota vesela, iata cateva sfaturi pentru seful Yahoo in ceea ce priveste negocierile cu Microsoft:



 

Labels: Microsoft, panseuri

Posted by Eduard at 2/11/2008 04:03:00 PM | Eduard.Ro - Yahoo/Microsoft: parerea meaTweet this! | Permalink | Comments | links to this post

Probabil ca este un obicei pe care l-am preluat din corporate world, de ceva vreme m-am obiesnuit sa fac o data pe an fac o trecere in revista a celor 12 luni care au trecut - precum si planuri pentru urmatorul an - atat pe plan profesional, cat si pe plan personal.

Iata pe scurt ce a insemnat 2007 pentru mine:

Pe plan profesional:

• mi-am crescut echipa de la 3 la 5 oameni si am ajutat membrii echipei sa creasca si sa promoveze
• impreuna cu echipa, am lansat Windows Live Photo Gallery
• am devenit membru al grupului restrans de intervieweri Microsoft care recruteaza candidati din campusurile universitare
• am participat la mai multe cursuri si stagii de pregatire in management

Pe plan personal:

• evenimentul cel mai important al anului, am devenit tatal celui mai simpatic baietel de pe planeta
• am fost principalul organizator pentru diferite activitati ale grupului de romani la Microsoft (Romanian Vista focus week, sedinte foto, campanii de donatii, concert de muzica de camera cu repertoriu romanesc)
• am slabit 13 kg (planul meu era sa dau jos vreo 5, insa antrenamentele pentru maraton m-au dus de la 84 la 71kg)
• last, but not least: am participat cu succes la primul maraton (finalist la Seattle Marathon)

Ce a insemnat 2007 pentru tine?
Leapsa e la liber: daca ai blog, scrie un post despre asta; daca nu, adauga un comentariu aici.

Labels: leapsa, panseuri, Personal

Posted by Eduard at 12/30/2007 01:57:00 PM | Eduard.Ro - Leapsa: Bilant la sfarsit de anTweet this! | Permalink | Comments | links to this post

Este interesant de observat cat de subreda poate deveni constitutia in fata celor aflati deja la putere. Vladimir Putin, aflat la cel de-al doilea mandat, are cel putin 4 solutii pentru a ramane la putere fara a incalca legea care spune ca un presedinte poate fi ales pentru cel mult 2 mandate consecutive:

• redefinirea termenului "presedinte": Putin poate transfera toate puterile catre primul ministru - dupa care se autonumeste prim ministru
• interpretarea termenului "ales": Putin se autonumeste prim ministru, apoi instaleaza o marioneta ca presedinte. In prima zi de mandat, marioneta demisioneaza - dupa care premierul devine automat presedinte (fara a incalca constitutia, intrucat nu a fost ales, ci a devenit presedinte in urma demisiei marionetei)
• interpretarea cuvantului "consecutive": din nou, un presedinte-marioneta guverneaza pentru o zi, dupa care transfera puterea lui Putin (aflat in rol de al doilea om in stat - prim ministru/vice presedinte/etc). In acest mod, Putin mai are dreptul la doua mandate, care nu sunt consecutive cu primele doua
• modificarea termenului "2", precum si a termenului "mandat", prin schimbarea constitutiei (care va permite mandate mai numeroase si/sau mai lungi)

Mai vede cineva si alte variante?

Labels: panseuri

Posted by Eduard at 11/24/2007 08:44:00 PM | Eduard.Ro - 4 moduri in care Putin ar putea ramane la putereTweet this! | Permalink | Comments | links to this post

Eplozia pietei de camere foto digitale a transformat orice cetatean intr-un fotograf amator. La ora actuala nu cred ca stiu pe nimeni care sa nu aiba/foloseasca un aparat de fotografiat. Cu toate acestea, putini sunt cei care au timpul/rabdarea necasara pentru a citi un curs de initiere in fotografie.
Unii mai fericiti au cate un prieten care le da povete ("umple cadrul cu subiectul", "nu pune subiectul in centru", etc), altii descopera liste de tips&tricks, precum cele de aici sau aici.
Adaug la aceste liste inca una, mai putin formala - continand sfaturi desprinse fie din propriile experiente, fie din experientele celor din jurul meu:

1. Tine aparatul foto tot timpul la tine - nici nu stii cand apare un moment unic
2. Fotografiaza cat mai mult. E drept, practica nu poate inlocui talentul; insa indiferent cat talent ai, practica te va ajuta sa devii mai bun in ceea ce faci.
3. Fotografiaza momentul - regleaza camera abia dupa prima fotografie. In trecut, mi s-a intamplat de cateva ori sa "pierd" un moment pentru ca eram ocupat cu setarea camerei, asa ca am invatat sa duc camera la ochi si sa fac o fotografie pe loc - dupa care umblu la setari, si daca mai am timp fac si o a doua fotografie. Noroc/intamplare, cert e ca pana acum toate imaginile initiale mi-au iesit
4. Acorda atentie speciala modului cum "pica" lumina, si in special umbrele. Daca fotografiezi un portret, asigura-te ca ochii sunt iluminati cum trebuie
5. Fii atent la toate elementele ce apar in fundal (copaci, stalpi, cabluri, etc) - de multe ori, ochiul se va concentra asupra subiectului, ignorand elementele ce vor avea efecte neplacute asupra imaginii finale.
6. Daca ai nevoie de modele pentru a practica portrete, poti incepe prin a-ti convinge prietena/sotia/prietena sotiei, etc; ofera-le o fotografie inramata dupa fiecare sedinta
7. Nu-ti fie frica sa le ceri voie trecatorilor sa-i fotografiezi; multi vor privi asta ca pe un compliment.
8. Dezvata-te sa mai dai vina pe aparatul foto/obiectiv/tripod; fotografii de acum 30 de ani aveau echipament mult mai slab - ceea ce nu i-a impiedicat sa creeze imagini superbe
9. Cumpara-ti: a) un trepied bun b) o geanta foto de calitate. Ambele te vor tine multi ani - probabil mult mai mult decat aparatul foto pe care il ai acum.
10. Tine camera cu ambele maini. Asta ii va da un plus de stabilitate care uneori poate insemna exact diferenta intre o fotografie miscata si una buna.
11. La evenimente (aniversari, concerte, meciuri, nunti, conferinte de presa) acorda o atentie deosebita momentelor dinaintea evenimentului propriu-zis - vei avea sansa unor instantanee unice.
12. Daca te pasioneaza peisajele, fotografiaza aceeasi scena la momente diferite ale zilei, in zile diferite sau chiar in anotimpuri diferite. Studiaza diferentele intre imagini.
13. Evita sa fotografiezi la lumina soarelui atunci cand umbra ta este mai scurta decat tine. In general, cele mai bune momente pentru fotografiat la lumina soarelui sunt dimineata devreme si inainte de apusul soarelui - lumina laterala si saturatia culorilor vor face o diferenta enorma
14. Participa activ in forumuri foto (e.g. flickr, photo.net). Privind alte fotografii iti largesti cultura fotografica; postand fotografiile proprii ai sansa sa primesti critici folositoare

Labels: Foto, panseuri

Posted by Eduard at 10/08/2007 08:29:00 AM | Eduard.Ro - 14 sfaturi pentru fotografii amatoriTweet this! | Permalink | Comments | links to this post

Vara aceasta, Seattle Art Museum a gazduit, printre alte exponate, si Pasarea Maiastra a lui Brancusi. Iata si descriere exponatului, asa cum apare pe site-ul muzeului:

Bird in Space, 1926, Constantin Brancusi, French (born Romania), 1876–1957, bronze with wood and marble base [...]

Un quick search arata ca multe alte muzee il prezinta pe Brancusi ca francez - The Museum of Modern Art si The Metropolitan Museum of Art fiind doar doua dintre cele mai celebre.

Situate la antipod, nu putine surse romanesti il prezinta pe Brancusi ca fiind cel mai mare sculptor roman - punct. (mentionand sau nu, in treacat, ca a trait si in Franta).

Daca in trecut emigrarea era un fenomen mai mult sau mai putin izolat, globalizarea la care asistam in noul mileniu ne face sa ne intrebam:

Care este diferenta intre un "roman care traieste in Franta (Germania/SUA/...)" si un "francez/german/american de origine romana"? Care sunt criteriile dupa care il/o catalogam intr-un fel sau in altul?

Labels: panseuri, Personal

Posted by Eduard at 9/10/2007 12:29:00 PM | Eduard.Ro - Roman, sau doar nascut in Romania?Tweet this! | Permalink | Comments | links to this post

Un comentariu la postul precedent mi-a reamintit de un subiect pe care voiam sa-l aduc in discutie mai demult: IQ-ul celor cu care ne intalnim pe strada.

Procentajele si impartirea in categorii difera usor de la sursa la sursa (de exemplu aici, aici, aici), insa in mare cei cu inteligenta sub medie se impart dupa cum urmeaza

• <70: mental retardation (2.2% din populatie)
• 70–85: borderline mental retardation (14%)
• 85-90: dull normal (7%)
• 90-110: average (50%)
• >110: inteligenti + superinteligenti, neinteresanti din punct de vedere al acestui post

Cei din prima categorie listata mai sus au ptobleme legate de "daily living skills" (hranit, mers la toaleta), in timp ce cei din cea de-a doua categorie intimpina dificultati in a intelege ce li se spune si/sau a fi capabili sa raspunda.

Pe scurt, dintr-o multime de 50 de indivizi sansele sunt sa nu te poti intelege verbal cu 8 dintre ei - iar unul va avea probleme sa se imbrace sau sa manance singur

Daca un esantion de 50 de persoane este nereprezentativ, haideti sa alegem unul de 500; incearca, de exemplu, sa urmaresti populatia care se perinda intr-o zi de weekend printr-una din usile magazinului Unirea:

Presupunand ca vor trece pe langa tine 500 de oameni, vei fi in stare sa-i identifici pe cei 10 retardati (plus inca 80 de semi-idioti)?



Sursa: encarta

Labels: Fun, panseuri

Posted by Eduard at 9/04/2007 04:25:00 PM | Eduard.Ro - IQ-ul celor de langa noiTweet this! | Permalink | Comments | links to this post

Dupa ce anul trecut am vandut Jaguarul ce mi-a fost tovaras de drum timp de 5 ani, in lunile ce au urmat am fost in cautarea masinii ideale. Dupa zeci sute de ore de citit specificatii/review-uri si nenumarate test drive-uri, la inceputul lunii mai mi-am comandat un exemplar din noua serie 5 BMW - 550i M Sport.

In timp ce 550-ul meu calatoreste pe apele Atlanticului catre punctul de debarcare pe continentul american, nu mica mi-a fost surpriza sa citesc in Cotidianul un review candid (si indirect) facut seriei 5 BMW de catre domnul Gabriel Liiceanu.

BMW 550i M-Sport

Articolul m-a amuzat copios - pe un ton grav, insa folosind un stil usor sugubat, filosoful face elogiul lui Siegfried, BMW-ul 330xd al domniei sale, comparandu-l cu confratii mai mari din seria 5.

In opinia domniei sale, 330xd-ul este un tanar suplu, ce are are talie medie, are 78 de kilograme si nu are burta, ca fratii lui din Seria 5 - niste huidume de 90 de kile.

Cuprins de curiozitate, am comparat specificatiile lui Siegfried 330xd cu cele ale "huidumei" de 550i

• Diferenta in greutate dintre cele 2 masini este minora: 1,735Kg (550i) fata de 1710Kg (330xd).
• Diferenta de putere insa este semnificativa: 550i-ul dezvolta 360 cai putere, in timp ce 330xd impinge in cele 4 roti cu doar 230 de ponei.
• Avand aproximativ aceeasi greutate, diferenta de putere se traduce in diferenta de performante: daca 330xd-ul este sprinten, atingand 100km/h in 6,5 secunde, 550i-ul trece pe langa el fluierand, atingand aceeasi viteza in doar 5,3 secunde.

Prin urmare, as fi tentat sa cataloghez seria 5 (in particular 550i-ul) nu ca pe o huiduma cu burta, ci ca fiind fratele mai mare, mai inalt, lat in spate, atletic - cu doar 3% mai greu insa cu 60% mai puternic.

Dincolo de micile inexactitati tehnice (scuzabile cand domnul Liiceanu scrie despre masini - un domeniu in care cunostintele de filosofie nu ii confera neaparat un competitive advantage), articolul este haios foc - o pata de culoare in creatia domniei sale.

Un singur pasaj din articol mi-a sunat putin straniu: "... seria 5 despre care, fie vorba intre noi, toata lumea stie ca sint masini de racheti si de recuperatori". Intr-un follow-up, Cristian Teodorescu numeste seria 5 o "masina a opulenţei afişate mitocăneşte".
Prin alte parti ale lumii, seria 5, alaturi de alte masini din aceeasi clasa, este oarecum caracteristica cetatenilor (onesti, platitori de impozite) din mid-upper class - medici, ingineri, finantisti de succes, si nu are nimic de a face cu mafia - sau cu opulenta.

Poate sa-mi confirme/infirme cineva imaginea seriei 5 in Romania? E cazul sa-mi vand masina, sau e ok doar sa spun in tara ca mi-am cumparat altceva - vreun ford la mana a doua?

Labels: Foto, panseuri, Seattle

Posted by Eduard at 6/02/2007 11:28:00 PM | Eduard.Ro - Siegfried si GoliathTweet this! | Permalink | Comments | links to this post

Sambata seara TVR1 a prezentat lista primilor 10 din faimoasta lista a celor mai Mari Romani.

Cu riscul de a adauga doar un "me, too" la lista comentariilor pe acest subiect, nu pot sa nu observ ca, dincolo de irelevanta unui plebiscit menit doar sa atraga rating, lista pare a fi rezultatul unui "joc cu suma nula" jucat de participantii la vot:
- a intrat Titulescu pe lista? Foarte bine, il adaugam pe Gigi Becali. Corneliu Coposu? Il avem pe Ion Iliescu. Lucian Blaga? Sigur, how about Madalina Manole.

Data fiind criza de valori prin care trece Romania in ziua de azi, am fost placut impresionat sa vad ca pe lista au ajuns, totusi, pe langa Mutu si Andreea Marin, "alti" mari romani, precum Iorga, Enescu, sau Noica. Atata timp cat suma valorilor de pe lista ramane zero si nu e strict negativa, inseamna ca mai avem in continuare, ca natiune, o sansa.

Labels: panseuri, Pesedisti

Posted by Eduard at 7/10/2006 10:24:00 AM | Eduard.Ro - Mari Romani: Un joc cu suma nula?Tweet this! | Permalink | Comments | links to this post